După un 2009 confuz, în care câteva mii de firme de transport şi-au închis afacerile şi alte câteva mii şi-au tras pe dreapta o parte sau întreg parcul auto, primele două luni din 2010 au dat speranţă transportatorilor, datorită unei uşoare creşteri a comenzilor şi, implicit, a tarifelor.
Nu pentru mult timp, însă. Noua legislaţie fiscală prevede ca, începând de la 1 ianuarie 2010, toate companiile să plătească anticipat impozitul pe profit, calculat la nivelul anului anterior, deci câte un sfert din profitul înregistrat pe 2009 în fiecare trimestru, actualizat cu rata inflaţiei.
Sigur, nu e vorba neapărat de valoarea impozitului, deoarece puţine firme de transport au reuşit să şi realizeze profit în 2009, vlăguite de costurile de finanţare şi tarifele de transport calculate la limita profitabilităţii. Problema este însă faptul că, oricât ar fi de mic, impozitul trebuie plătit în avans, chiar dacă anul acesta firma merge pe pierdere. Practic, impozitul se regularizează la final de an, iar dacă s-a plătit mai mult în avans, situaţia probabil se reglează anul următor, deoarece puţine sunt cazurile în care Statul rambursează agenţilor economici sumele plătite în plus. Impozitul este plătit şi de firmele care-şi suspendă activitatea, dar şi de microîntreprinderi, care în 2009 au plătit impozit pe venit 3%, chiar dacă nu există momentan nicio explicaţie clară în acest sens în Codul fiscal.
Pe lângă această anomalie legislativă, printre transportatori s-a dus zvonul intenţiei Finanţelor de a impozita şi diurnele şoferilor, pe motiv că legislaţia noastră, care poate fi interpretată oricum, oricând, în interesul Statului, nu oferă clarificări privind posibilitatea plăţii diurnei pentru şoferi. Chiar dacă Ministerul Muncii ne-a declarat negru pe alb că diurna nu este un venit de natură salarială, deci nu i se pot aplica impozite şi CAS, nu ştim niciodată dacă nu cumva un inspector fiscal mai zelos nu dă o altă interpretare Codului fiscal în vigoare. Aşa încât o revizuire rapidă a contractelor de muncă se impune numaidecât, pentru a se evita orice problemă de acest gen la un eventual control.
În orice caz, o impozitare a diurnelor i-ar scoate din start pe transportatorii români din competiţia de pe plan internaţional şi chiar intern, mulţi vecini dând târcoale pieţei noastre.
Mulţi transportatori mici sunt în urmă şi cu plata forfetarului şi au ajuns la capătul puterilor la auzul acestor veşti legate de posibila impozitare a diurnei şi de certa plată în avans a impozitului pe profit, care se adaugă la plata rovinietei, asigurărilor, impozitului pe autovehicule şi a accizelor din preţul motorinei, toate plătite înainte, fără ca firma de transport să poată înregistra măcar vreun venit. În asemenea condiţii, suma pe care transportatorul trebuie să o finanţeze îi creşte exagerat cheltuielile, puţine firme mici având posibilitatea de a susţine un asemenea cost suplimentar.
Astfel, multe firme de transport cu flote de până în zece camioane sunt în pericol de a ieşi de pe piaţă, dacă respectă rigorile exagerate ale legii. Uşor nu le este nici firmelor mari, care vor fi puse într-o poziţie necompetitivă în raport cu cărăuşii din ţările din jur, unde fiscalitatea este mult mai lejeră, indiferent de criza economică.

PENTRU A CITI INTREGUL ARTICOL, TREBUIE SA VA AUTENTIFICATI CU USER SI PAROLA. |