2014  | 
11.12.2014 / 
Trafic Media

De la 1 ianuarie 2015 Germania introduce un salariu minim brut de 8,5 euro pe ora pentru mai mute categorii sociale printre care si lucratorii din domeniul transporturilor, expeditiilor si logisticii.
Desi la prima vedere parea ca aceasta obligatie revine numai angajatorilor germani si a celor straini care desfasoara activitati de transport si expeditii in Germania, o lectura mai atenta a documentului releva ca toate activitatile de transport de pe teritoriul Germaniei, fie ca vorbim de transport intern, transport in regim de cabotaj, transport international cu incarcare/descarcare din Germania, cat si transport in tranzit prin Germania se supun acestei noi legi, adoptata in august 2014.
 

Noua reglementare arunca in aer toate previziunile referitoare la piata de transport pe 2015, transportatorii romanii fiind in imposibilitatea de a semna orice contract de transport care presupune cabotajul in Germania sau chiar tranzitul prin Germania.
Chiar daca pare aberant ca o tara a Uniunii Europene sa dicteze salariile unor categorii de lucratori la nivel european si Comisia Europeana inca nu a formulat o opinie in acest sens, legea urmeaza sa intre in vigoare in aproape doua saptamani, fara ca modul de aplicare sa fie clar nici macar pentru transportatorii germani.
Important de remarcat este faptul ca transportatorii romani nu au obligatia de a plati soferii cu 8,5 euro pe ora pentru toate cele 28-31 de zile ale lunii, ci numai pentru zilele in care soferul firmei respective se afla pe teritoriul Germaniei. Astfel, daca din 30 de zile ale lunii, soferul unei firme petrece doar 10 zile pe teritoriul Germaniei, atunci numai pentru acele 10 zile are obligatia de a-si plati soferul cu salariul minim prevazut in Germania.
Chiar si asa, situatia este foarte greu de gestionat de catre firmele romanesti de transport, care au obligatia de a notifica autoritatea vamala din Germania, pentru fiecare cursa de transport care atinge teritoriul Germaniei, care este numele soferului care conduce camionul, data nasterii, cand intra pe teritoriul Germaniei, cand iese etc., birocratia fiind cel putin la fel ca in Romania, cel putin din acest punct de vedere.
In plus, angajatorii romani trebuie sa pastreze documentele doveditoare platii salariului minim pe durata sederii soferului in Germania timp de doi ani.
Firmele care fac transporturi pe baza unor contracte regulate si au un numar estimativ de curse pe luna pot trimite aceasta notificare catre autoritatea vamala o data pe luna au la trei luni, urmand sa revina cu completari acolo unde este cazul.
Este clar ca, cel putin pentru primul an de la intrarea in vigoare a acestei legi, autoritatea competenta nu va putea face fata valului birocratic de inregistrari, mai ales ca specialistii germani recunosc ca nu au nici pe departe suficient personal pentru a gestiona aceasta situatie. Daca abia fac fata inregistrarii documentelor, este clar ca de control nici nu poate fi vorba pana in 2017. Asta daca nu cumva Comisia Europeana sesizeaza ca pretentia germanilor este exagerata si contravine cadrului legislativ european si intre timp legea se abroga sau se schimba aplicabilitatea.
Cert este ca, pana una-alta companiile de expeditii din Germania solicita firmelor romanesti de transport subcontractoare sa semneze noi acorduri pentru 2015 prin care isi iau si obligatia de a-si remunera soferii cu salariul minim prevazut in Germania pentru toate ”activitatile de transport care ating teritoriul Germaniei”, acoperindu-se, astfel, in fata legii germane, care cer expeditorilor sa garanteze ca subcontractorii cu care lucreaza indeplinesc aceste cerinte, fiind trasi la raspundere in caz contrar.

Toate detaliile despre noua lege privind impunerea unui salariu minim in Germania, precum si diferite interpretari juridice si derogarile permise de aceasta lege puteti citi in numarul viitor al revistei Tranzit.

Pentru mai multe informatii, ne puteti scrie pe adresa de email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..

Comentarii (6)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or
  • @Liviu.O As vrea sa stiu ce vreti sa spuneti cu DE ca nu va inteleg nimic


  • Este bie venita aceasta lege!!! Mai mut calculul orelor de condus este foarte simplu,Nene!!! Sa cam terminat cu furtisagul!! Bravo Deutschland!!!!!
  • cum declaram soferii doar prin acel simplu tabel prin fax?
    de unde reiese orele de condus?
    cum procedam?
  • Am o firma de transp din 2004 si eu sunt si administrator si sofer nu am nici un angajat si nici eu nu sunt aangajatNu am nici un salar castigul il iau la sf anului din dividente.Ce se va intampla in cazul asta ar fi interesant de stiut?
  • foarte bine!!!!!
  • Companiile din alte tari, cum ar fi cele din LUX, sunt obligate sa plătească impozitul pe salarii, in DE pentru șoferii cu domiciliul in DE pe care ii au ca angajați. In funcție de cursa pe care o fac. Spre exemplu daca fac o cursa de cabotaj, DE-DE impozitul se plătește 100% in DE. Daca încarcă in LUX si descarcă in DE se plătește 50% impozitul in LU si 50% in DE. Luând in considerație legea lor referitoare la plata impozitului pe venit care se aplica pentru Autocarele care tranzitează DE, si care ne obliga sa plătim impozitul pentru distanta parcursa pe teritoriul DE in contul fiscului german. Nu ar fi de mirare daca vom fi obligați ulterior sa plătim si impozitul pe salarii tot la ei pentru acel salariu. C.E. nu va face nimic, așa cum nu a făcut nici când au introdus legea despre care am făcut vorbire mai sus. Depinde cum vor interpreta diurna pe care noi o plătim. Daca vom fi obligați sa înregistram venitul salarial orar, atunci vom avea o dublare a costurilor salariale.