News  | 
19.06.2017 / 
Trafic Media

Anul acesta au solicitat autorizaţii CEMT multe firme noi, dar in acelasi timp au disparut si altele din anii trecuţi. „Numarul de solicitanţi a scazut de la 450 in 2016, la 400-410, anul acesta. In acelasi timp, pe relaţiile Austria si Rusia autorizaţiile CEMT au fost alocate mai bine celor care au avut nevoie si care au demonstrat ca stiu sa faca transport in aceste state. Cu toate acestea, inca nu se completeaza corect cererile si autorizaţiile sau nu se utilizeaza corect, dar in acelasi timp vedem o situaţie mai buna decat in anii anteriori“, arata Eduard Ungureanu, consilier superior in cadrul MT.
 

Cererile noi de autorizaţii CEMT s-au localizat mai mult in judeţele Bihor si Timis, dar si in Iasi. „Cererea de CEMT-uri pentru vehicule Euro 6 a depasit cu mult asteptarile noastre. Astfel, daca anul trecut am avut 200 si nu le-am epuizat, anul acesta am dat deja 400 si nu am reusit sa acoperim toata cererea. A scazut insa cererea pentru Euro 4 si ne gandim serios daca in 2018 le mai acordam, pentru ca un CEMT Euro 4 face cat doua Euro 5 sau Euro 6. E mai bine sa gandim in perspectiva.“
Radu Szilagy (AADR) aminteste situaţia privind stocul de autorizaţii pentru Rusia si Turcia ca terţa ţara, deoarece contingentul de autorizaţii alocate pentru 2017 se apropie de sfarsit. „Mai avem 966 de autorizaţii de Turcia-terţa din 4.500 de autorizaţii primite pe tot anul, iar pe Rusia-terţa mai avem 1.900 din 2800. Faţa de 2016, in iunie, pentru Turcia mai aveam un stoc de Turcia-terţa de 1.510 autorizaţii faţa de 966, iar pentru Rusia terţa aveam 1.388 faţa de 1.019, deci se inregistreaza o crestere a cererilor de autorizaţii.“
Mai multe amanunte puteţi afla din numarul urmator al revistei Tranzit.

,

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or