Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

O victorie importanta a Occidentului in fata transportatorilor estici: Curtea Europeana de Justitie da mana libera la interzicerea pauzei de odihna de 45 de ore in camion

Belgia si Franta au fost criticate de celelalte tari europene pentru interzicerea, inca din 2014, a efectuarii pauzei saptamanale lungi (45 de ore la un interval de doua saptamani) in cabina camionului, deoarece au impus firmelor de transport cheltuieli suplimentare cu cazarea soferilor si cautarea unor parcari pazite.
Pentru a fi siguri ca aceasta masura nu contravine Regulamentul 561, Consiliul de Stat al Belgiei a cerut Curtii Europene de Justitie sa se pronunte referitor la respectarea cadrului legal european de catre masurile impuse de Belgia.
Pe 2 februarie 2017, Curtea Europeana de Justitie a raspuns, prin Avocatul General, ca „nu poti forta soferul sa isi efectueze pauza saptamanala lunga in cabina camionului”.
 

Decizia a fost primita cu mare entuziasm de Gilles Savary, parlamentarul francez care a promovat legea din Franta. Acesta subliniaza, intr-un comunicat de presa postat si pe pagina sa personala, ca „aceasta interdictie, contestata de unii transportatori rutieri, a fost introdusa in dreptul francez de Gilles Savary prin articolul 15 a legii sale din 10 iulie 2014, care viza in principal reglementarea muncii detasate, luand in considerare constrangerile permise de articolul 8 din Regulamentul European 561/2006”.
Gilles Savary mai mentioneaza ca astfel a incercat sa puna capat unei practici de munca disimulata”, ilegala in transporturile internasionale de marfa, „tolerata consensual”, care consta in admiterea ca soferii trebuie sa asigure paza camionului si a marfii din camion pe durata week-end-ului prin petrecerea perioadelor de odihna in cabina camionului.
„Aceasta decizie este foarte importata, deoarece pune capat unei practici sociale nedrepte” si „reechilibreaza costurile cu forta de munca si, deci, conditiile de concurenta intre soferii francezi si cei straini”.
Prin aceasta decizie a Curtii Europene de Justitie, probabil ca si alte tari vor fi interesate sa interzica pauza de 45 de ore in cabina, cea mai interesata fiind Germania, care se plange deja de peste doi ani ca are toate parcarile si benzinariile pline de camioane estice dupa ce Franta si Belgia au interzis posibilitatea efectuarii pauzei de odihna saptamanale normale in cabina camionului.

Articole similare

Ad