News  | 
02.02.2018 / 
Trafic Media

Unilever South Central Europe va achizitiona Betty Ice, cel mai important producator de inghetata din Romania (cifra de afaceri totala de 30 de millioane de euro).  Divizia de inghetata din cadrul Unilever South Central Europe si Betty Ice vor opera ca o companie de sine statatoare, condusa de Vasile Armenean, General Manager Betty Ice.
 

„Suntem bucurosi ca Betty Ice va intra in familia Unilever. Betty Ice este o afacere minunata, foarte indragita de romani. Sunt, de asemenea, incantat ca Vasile Armenean a decis sa se alature companiei. Este un antreprenor extraordinar si va avea un rol cheie in modelarea viitorului business“, a declarat James Simmons, Managing Director Unilever South Central Europe, completat de Vasile Armenean: „in 23 de ani am dezvoltat o afacere extraordinara in Romania. Suntem mandri ca Betty Ice, brandul de inghetata romanesc numarul 1, va intra in portofoliul producatorului de inghetata numarul 1 din lume. Istoria noastra in Romania si viziunea Unilever sunt combinatia ideala pentru viitorul brandului nostru. Le multumim consultantilor nostri, profesionisti adevarati care au asigurat derularea lina a tranzactiei.“
Acordul de achizitie urmeaza sa fie supus aprobarii Consiliului Concurentei.
Unilever este unul dintre cei mai importanti furnizori mondiali de alimente si produse de ingrijire personala, prezent in peste 190 de tari, ajungand la 2,5 miliarde de consumatori in fiecare zi.
Unilever, liderul global pe piata de inghetata, opereaza in Romania din 2009, sub brandul Algida care cuprinde Big Milk, Napoca, Cornetto, Carte D’Or, Magnum, Twister.
Betty Ice a fost fondata in 1994 de Vasile Armenean si a devenit cel mai important producator roman de inghetata de pe piata romaneasca. Compania detine o fabrica in Suceava, a deschis 4 gelaterii in 4 orase si are peste 180 de chioscuri de inghetata deschise pe timpul verii. Betty Ice are 3 categorii de produse de inghetata: standard, premium si super-premium, vandute sub aproximativ 60 de sortimente.

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or