Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Europa de Vest se bate pe echipamente electrice

Anuntate din vreme la Pre-CeMAT, noutatile si inovatiile care vor asezona cele mai recente modele de echipamente de manipulat vor fi principalele atractii ale targului de la Hanovra. Intre acestea, modelele electrice aflate deja la moda in vestul Europei, dar si cele semi-automatizate vor fi, probabil, solutiile ce vor stabili trendul pietei in perioada urmatoare.
 

Principalele obiective urmarite de constructorii noilor modele sunt, pe langa punerea la dispozitie a unei game cat mai largi si mai variate de echipamente – ca sa poata oferi o solutie ce se pliaza pe activitatea clientului – cresterea eficientei si a sigurantei in operare, dar si o mai buna protectie a mediului.

In favoarea operatorului si a mediului
Hyundai Heavy Industries Europe propune la CeMAT cateva modele noi de stivuitoare, ce vin in completarea gamei curente. Producatorul sud-coreean va prezenta, in premiera, modelul 50L-7A, ce largeste spectrul gamei care cuprindea pana acum masini de 3,5, 4 si 4,5 t cu un echipament cu o capacitate de incarcare de 5 t. Deci noua serie are acum patru tipuri de stivuitoare cu capacitati cuprinse intre 3,5 t si 5 t. In plus, se va completa si sectorul utilajelor mai usoare cu modelul 33L-7A, de 3,3 t.
Toate modelele din seria 7A sunt echipate cu motoare Tier 4, fiind intre primele din Europa care corespund standardelor aplicate pana acum doar in SUA. Astfel, emisiile scazute vor contribui la o mai buna protectie a mediului si la o operare in siguranta.
De asemenea, au fost aduse modificari transmisiilor, cum ar fi noul mod de dispunere a axei frontale. In noul sistem, transmisia a fost montata independent de axa frontala, cu un arbore motor intermediar, in acest mod fiind eliminate vibratiile, putand oferi astfel o operare mai silentioasa si un confort mai mare al operatorului. Noua solutie prezinta avantaje si in ceea ce priveste servisarea, fiind facilitat accesul separat la cutia de viteze, dar si la axa frontala. De asemenea, modificarile tehnice aduse franelor au crescut puterea de franare. In plus, toate modelele sunt echipate cu OPPS (Operator Presence Sensing System), un sistem care detecteaza daca operatorul si-a parasit scaunul si, in consecinta, poate neutraliza toate functiunile hidraulice si de condus.
Doua modele au fost adaugate gamei grele de stivuitoare diesel: 180D-7E, cu o capacitate de incarcare de 18 t la 900 mm, si 250D-7E, care poate ridica 25 t la 1.200 mm. Motoarele moderne de la Cummins, cutia de viteze ZF si axele Kessler sunt bazele obtinerii unei puteri optime, dar si a unei capacitati mari in orice conditii de operare. Cu aceste modele noi, Hyundai ofera acum o gama completa de stivuitoare diesel, cu o capacitate de incarcare cuprinsa intre 1,5 si 25 t.
Cele doua modele noi sunt echipate standard, pe furci, cu indicatori de greutate de inalta precizie (cu o deviatie maxima mai mica de 1%), ce afiseaza greutatea incarcaturii si, in cazul depasirii valorii maxim admise, avertizeaza sonor. Tot din echiparea standard a stivuitoarele grele face parte si o camera de luat vederi, asezata in spate, care imbunatateste considerabil siguranta in operare. Alte trei camere suplimentare pot fi conectate astfel incat operarea stivuitorului sa fie monitorizata in total de patru camere. Echiparea standard cu aer conditionat face conditiile de lucru extrem de confortabile pentru sofer. Ambele masini sunt echipate cu cabina inclinata Hyundai, ce poate fi rabatata lateral complet, pentru un acces usor in situatia in care necesita o reparatie.
Inginerii de la centrul de dezvoltare Hyundai lucreaza in prezent si la designul noii serii de stivuitoare electrice, prezentate partial la CeMAT, alaturi de o selectie a gamei curente de stivuitoare diesel sau pe gaz. Noile masini vor fi atractive, cu o caroserie rotunjita si o cabina spatioasa, cu zone generoase de geamuri.
La standul Hyundai va fi expusa si noua serie 7A de stivuitoare pe gaz, echipate cu motoare ce corespund normelor Tier 4, precum si cu o transmisie noua, pentru oferirea unui confort mai bun operatorului.

Siguranta in exploatare, obiectivul principal
Cargotec propune solutii pentru cresterea eficientei fluxului de marfuri rutier si maritim, dar si a sigurantei operatiunilor clientilor si protectiei mediului. In acest scop, la targul de la Hanovra, Cargotec va prezenta pentru prima data brandurile inrudite sub tutela Cargotec, respectiv Kalmar si Hiab, alaturi de MacGregor, lideri recunoscuti in solutii de transport si de manipulare a marfurilor. Vanzarile totale ale Cargotec s-au ridicat in 2010 la 2,6 miliarde de euro, firma inregistrand cu 49% mai multe comenzi decat in 2009.
Incepand cu ianuarie 2011, Cargotec este pregatita sa echipeze produsele Kalmar cu cele mai noi motoare cu tehnologie SCR sau EGR, pentru a avea emisii de noxe aproape de zero si emisii reduse de particule. Aceasta schimbare face ca motoarele sa corespunda normelor europene Stage IIIb, respectiv americane EPA Tier 4i, guvernand toate echipamentele off-road actionate de motoare de minimum 130 kW. Cargotec a planificat cu grija pentru ca tranzitia sa fie lenta de-a lungul intregii game de produse ce vor fi afectate de noua legislatie. „Aceste motoare combina o putere mare cu un consum eficient. In plus, nu vor aduce o crestere a intervalelor de service sau imobilizari mai lungi. Introducerea lor isi propune, pe cat posibil, sa ofere o buna protectie a mediului si o reducere a costurilor”, a declarat Jorma Tirkkonen, vicepresedinte RDE Services.
Echipamentul Kalmar cu contragreutate devine din ce in ce mai fiabil si mai puternic. La CeMAT, Cargotec va prezenta cea mai noua generatie – din punct de vedere al productivitatii, costului efectiv si al ergonomiei – de echipamente de manipulare. Odata cu lansarea generatiei G la Hanovra 2011, compania isi va extinde piata de desfacere pentru stivuitoare, pentru containere, reach-truck si stivuitoare de busteni. Avand la baza tehnologia recunoscuta din seria F, noile produse aduc imbunatatiri in ceea ce priveste eficienta consumului, siguranta, servisarea si ergonomia, reducand in acelasi timp impactul asupra mediului.
Cargotec este primul producator de incarcatoare cu macara ce a dezvoltat caracteristici de siguranta conform noii Directive 2006/42/EC, ca si a standardului EN 12999:2009. Astfel, VSL (Variable Stability Limit) este un sistem electronic care, prin intermediul unor senzori automati, ii arata operatorului cat de departe s-au extins picioarele de sprijin ale macaralei si daca sunt complet in siguranta la contactul cu solul. In acest mod, se asigura un echilibru optim intre capacitate si stabilitate pe intreaga zona de operare si i se permite operatorului utilizarea fara vreun compromis in ceea ce priveste securitatea – chiar si atunci cand nu este spatiu suficient pentru extinderea completa a unuia sau a ambelor picioare – operatorul fiind liber sa se concentreze la manevrarea marfii. Tot pentru siguranta au fost montate lumini de avertizare in partea de sus a fiecarui picior de sprijin, fiind vizibile pe o arie de 270o. Ca functie suplimentara de siguranta, echipamentul este dotat cu un buton de confirmare a vederii complete a stabilizatoarelor, inainte de operarea lor. In plus, placa de baza, pivotanta, se ajusteaza perfect in functie de inclinarea solului, ceea ce inseamna ca stabilizatoarele sprijina intotdeauna macaraua in modul cel mai sigur posibil. De asemenea, placile sunt indeajuns de largi pentru a asigura o presiune pe sol in permanenta sub limita maxima.

Preturile echipamentelor, in crestere
In conditiile in care companiile europene au reactionat rapid la impactul crizei mondiale, oprind investitiile, Linde Material Handling incearca sa impulsioneze vanzarile prin prezentarea la CeMAT 2011 a celor mai recente inovatii din gama echipamentelor industriale, in principal din punct de vedere al eficientei si economiei energetice. „Exista semne ca economia isi revine. Desi investitiile au reinceput, este inca dificila achizitionarea unor unitati noi, pentru ca rezultatele slabe din faza de recesiune (2009) au fost prezentate bancilor, fiind singurele disponibile la jumatatea lui 2010. Iar bancile, vazand cifrele negative, au restrictionat imediat imprumuturile. Cred insa ca la jumatatea lui 2011, cand vor fi prezentate rezultatele financiare pe 2010, aceasta situatie se va schimba, aducand o crestere a pietei si a investitiilor”, a precizat Detlef Sieverdingbeck, director de comunicare in cadrul Linde Material Handling. In plus, multe companii s-au orientat in ultima perioada spre leasing sau inchiriere, in defavoarea achizitiei de echipamente. Cu toate acestea, „exista inca sunt destule firme care prefera sa achizitioneze propriile utilaje. De aceea, pretul echipamentelor a crescut cu 2-3%, cu exceptia stivuitoarelor, unde preturile nu se schimba asa de mult, fiind o competitie stransa”, a punctat Detlef Sieverdingbeck, completand: „intotdeauna exista cineva care vinde mai ieftin, ingreunand astfel marirea preturilor”.
In ceea ce priveste unitatile electrice, se observa o crestere a solicitarilor venite atat din Europa, cat si din Africa sau Orientul Mijlociu. In Europa de Vest, in prezent, circa 50% din echipamente sunt electrice, in Germania depasindu-se chiar acest procent. „Cele mai multe companii isi reinnoiesc flota, iar restul doar o ex-tind. In plus, am observat o revenire a pretului si la echipamentele second-hand, dupa scaderea din 2009, cand pretul acestora reprezenta doar 30% din valoarea lor”, a mai spus reprezentantul Linde.
In ceea ce priveste produsele chinezesti, Detlef Siever este de parere ca nu au inca sanse mari pe piata europeana: „calitatea este prea slaba. In plus, este relativ dificil sa le cumperi cata vreme nu exista filiale de vanzari sau inchirieri in Europa.”
Linde va expune la CeMAT circa 60 de modele din gama cea mai noua de echipamente. „Acest lucru le va oferi vizitatorilor posibilitatea de a obtine o imagine cuprinzatoare a capacitatilor companiei“, a declarat Ralf Dingeldein, seful departamentului New Trucks din cadrul Linde.
Principalul punct de atractie al standului va fi noua generatie de stivuitoare electrice din categoriile 2-5 t. Vor fi 19 modele standard diferite, alaturi de 12 inovatii tehnice care prezinta avantajul unui consum energetic extrem de economic, dar si al unei productivitati crescute, a sigurantei mari in operare si a confortului operatorului.
La CeMAT, Linde va expune si numeroase prototipuri si utilaje-concept, care arata directia in care vor evolua echipamentele, dar si instrumente de planificare si de consultanta pentru optimizarea fluxurilor de materiale si exemple de solutii pentru implementarea echipamentelor industriale fara sofer (partial), in aplicatii automatizate.

Articole similare

Ad