Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Ortec a dedicat o zi clientilor romani

La jumatatea lui noiembrie, Ortec si-a invitat clientii din toata lumea la prima „Customer Day“, organizata de companie in Europa Centrala si de Est, la doar trei ani de cand au fost puse bazele sale. Obiectivul acestor evenimente, in cadrul carora clientul joaca rolul principal, este feedback-ul primit ca urmare a relatarii experientei colaborarii, experienta care ii ajuta pe furnizori sa-si imbunatateasca serviciile si relatia cu beneficiarii.

 
Aart van Beuzekom, CEO si co-fondator Ortec, a precizat ca firma investeste in fiecare an in dezvoltarea solutiilor implementate, „dar dorim sa avem parte de implicarea clientilor nostri si sa ne ghideze catre viitor, pentru a fi mai buni.“
Si, pentru a beneficia de parerile partenerilor est-europeni, Ortec a invitat in tara noastra companii din diferite domenii de activitate, ai caror reprezentanti au fost dispusi sa impartaseasca experienta lor in utilizarea softurilor Ortec.
Printre vorbitori s-au numarat atat companii europene – FM Logistics Polonia, INA (companie croata specializata in distributia produselor petroliere), Arçelik (producator turc de electronice si electrocasnice) – dar si invitati veniti tocmai de peste ocean – Coca-Cola Refreshments – si, nu in ultimul rand, din Romania – International Lazar Company.
Povestile lor le vom prezenta pe larg in numarul urmator al revistei.

Miza pe client
Agresivitatea cu care criza financiara a lovit economia globala s-a regasit si in focusul companiilor pe reducerea costurilor.
In ultima perioada se poate observa pe piata o schimbare de directie, iar reducerea costurilor a atins punctul terminus, programele menite sa mentina nivelul de eficienta si productivitate castigat in ultimii ani devenind axa prioritara.
„In urma cu ceva vreme, Europa de Est era recunoscuta ca o regiune plina de oportunitati si cu o dezvoltare rapida, insa din cauza recesiunii a devenit o lume complexa si dinamica. Anul trecut, piata puternica din estul continentului a facut subiectul unei conferinte organizate in Olanda“, a declarat prof. dr. Goos Kant, industry director for Retail&Transportation in cadrul Ortec si profesor la Universitatea din Tilburg. Potrivit acestuia, tendinta din supply chain este legata de cresterea productivitatii, cea mai mare miza fiind satisfactia clientului. Un raspuns rapid la cerintele acestuia nu inseamna doar un nivel ridicat de satisfactie, ci si costuri aditionale mentinute sub control.
O reactie rapida este rezultatul unei bune informarii, implicit al unui bun sistem de planificare.

In liniste si fara hartii
„In momentul in care se implementeaza un soft de planificare a rutelor, primul pas este inspectarea departamentului de planificare, iar in momentul in care vezi multe hartii si auzi multe telefoane sunand stii deja ca sunt multi pasi de urmat“, a explicat Kant. „Cu cat planificarea se desfasoara mai in liniste si cu mai putine hartii, cu atat sistemul a fost adoptat mai bine“, a completat acesta. Implementarea unui soft trebuie sa aduca beneficii pentru clienti si angajati, dar si vizibilitate in operatiuni.
Munca unui planificator nu se termina in momentul in care se schimba tura, ci in momentul in care toate comenzile au fost lansate. Tocmai de aceea, o planificare condusa de KPI este esentiala pentru ca feedback-ul se face in timp real si se poate observa impactul deciziilor luate.
Pentru a evidentia avantajele aduse de utilizarea unui program specializat de planificare a curselor de transport, Goos Kant a oferit ca exemplu economia de timp de o ora si reducerea cu 10% a distantelor dintre depozit, fabrica si furnizori. Nu doar optimizarea distantelor este importanta, ci si incarcarea marfurilor, pentru ca printr-o buna planificare in acelasi spatiu se poate transporta un volum mai mare de marfa si, nu in ultimul rand, se creeaza o schema de incarcare/descarcare de la depozit.

Planificare pe trei axe
Conform strategiei aplicate de grupul de supermarketuri Ahold, o planificare optima a rutelor de transport se realizeaza pe trei axe. Prima vizeaza cresterea flexibilitatii pentru o distributie eficienta, iar a doua, exploatarea optima a materialelor. A treia axa este legata de furnizarea unor informatii corecte pentru transport, pentru a sti daca o comanda necesita transport tur-retur sau doar tur.
In momentul in care se realizeaza o analiza a activitatii si se observa varfuri de activitate in anumite perioade de timp se face un transfer al planificarii de la nivel operational la nivel tactic. Acesta este un exemplu aplicabil pentru distributia de gaze naturale, domeniu cu un caracter sezonier accentuat. O companie din domeniu a reusit sa echilibreze prin promotii acest caracter, ajungand chiar la economii de 10%.
Prin schimbarea algoritmului de distributie, un distribuitor de bauturi alcoolice a optimizat costurile de distributie pe tura. „In loc sa mearga in fiecare zi la cate o cafenea s-au gandit care este cea mai buna zi a saptamani pentru a schimba pe cat posibil cat mai putine intervale orare“, a spus Koos.
Un alt exemplu, si asta dintr-o perspectiva mai tactica, este solutia aplicata de o companie olandeza de 3PL care a optimizat prin descentralizare, trecand astfel de la planificarea rutelor intr-un singur depozit la toate si reducand cu 15% numarul kilometrilor parcursi. Mai mult, se pot realiza chiar si colaborari pe orizontala, prin schimb de rute intre operatori, pentru a putea incarca atat la tur, cat si la retur. In acest context, in prim plan se afla optimizarea capacitatilor, iar pasul urmator consta din curse si comenzi.
In Olanda se poate observa o atentie accentuata pentru colaborarile pe orizontala, dar si pe verticala, intre furnizori si clienti. Logistica nu trebuie sa fie prea dinamica, ci dimpotriva: trebuie sa fie cat mai simpla si clara.

Articole similare

Ad