Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Testat din greu inainte de lansare

Pentru a nu repeta niciodata istoria neplacerilor urmate dupa lansarea primei generatii Actros, inginerii Mercedes-Benz au testat peste cinci ani componentele si vehiculul greu lansat acum doua luni la Bruxelles.
Desi si-a pastrat numele Actros, noul greu de la Mercedes-Benz este dezvoltat de la zero, intentia nefiind doar de a adapta modelul precedent. Vorbim astfel de o cabina noua cu materiale si design proiectate de la zero, motoare noi si transmisii imbunatatite, sisteme de siguranta, multe incorporand tehnologii inovatoare in domeniul electronicii.

Programul de test a inceput in laborator pe bancurile de proba si a continuat in tari cu temperaturi extreme (Spania), cu rampe care pun la grea incercare motorul, sau Finlanda, cu drumuri acoperite de gheata.
Cele mai testate au fost noile motoare Euro 6 cu sistemele sofisticate de control al emisiilor si managementul complex al temperaturii. Transmisia automata PowerShift 3 a dovedit ca poate reduce consumul pana la 4% in combinatie cu motoarele Euro 6. Astfel, procesul de conceptie a inclus inca de la inceput cerinta calitativa, drept pentru care procesul de respectare a calitatii este structurat in 11 „porti de calitate”. Acestea impart procesul de productie atat pentru vehicul, cat si pentru subansamblele sale majore. Profilarea produsului si descrierea cerintelor de piata si a celor tehnice pe care trebuie sa le indeplineasca produsul au loc in portile 10-7. Urmeaza dezvoltarea produsului, pretestarea componentelor, construirea prototipului, inceperea productiei initiale si a productiei de serie.
Actros 4 este primul proiect major pe care noul centru de dezvoltare si testare de la Wörth a fost solicitat sa-l duca la bun sfarsit. Dat in folosinta in 2008, noul centru a efectuat deja peste 10.000 de ore si milioane de kilometri de test cu noul Actros. Tehnologia folosita in prezent pentru testare si interpretarea rezultatelor ofera mult mai multe date decat inainte, chiar daca vehiculele testate nu parcurg mai multi kilometri decat in trecut.
Atentia acordata testarii in conditii de temperatura extrema a crescut ca urmare a faptului ca noile standarde de poluare necesita un nou sistem de racire. Pentru prima oara acesta incorporeaza un sistem de inchidere a radiatorului in functie de temperatura si sarcina, ceea ce a necesitat teste intense „din cap pana-n picioare”.
Rezultatele testelor de anduranta la care a fost supus noul motor pe toate continentele inca din 2007 prevad atingerea unui rulaj cu 20% mai mare decat durata de viata medie recunoscuta pana acum pentru transportul pe distante lungi in Europa: 1.000.000 km.

Articole similare