Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Zona metropolitana Bucuresti, la o noua reorganizare

In ciuda declaratiilor primarului general al Capitalei privind organizarea zonei metropolitane si mentinerea in carti a operatorilor privati, lucrurile mai au pana sa fie transate. Ministerul Transporturilor a demarat procedura de desfiintare a vechii AMTB, intre timp fiind in curs de constituire o alta asociatie de transport metropolitan, care apartine Asociatiei de Dezvoltare Intracomunitara formata din Primaria Bucuresti si mai multe localitati din Ilfov si care ar trebui sa realizeze noul program de transport.
 

Transportatorii care opereaza traseele dintre Bucuresti si localitatile invecinate sunt titulari pe aceste rute inca din 2008, de pe vremea cand se numeau „curse interjudetene limitrofe“. Pentru cine nu cunoaste problema lucrurile par simple, zece ani fiind un termen rezonabil de atribuire a unui traseu suburban, care confera oricarui operator timp sa se organizeze si sa il dezvolte corespunzator. Din pacate, programul de transport in zona metropolitana a Capitalei a fost mereu ba in caruta, ba in teleguta, si in continuare nu se stie exact ce se va intampla cu el. Operatorii au stat cu emotii de la o prelungire la alta, nestiind daca si cand se va organiza licitatie si ce conditii vor avea de indeplinit. Si chiar s-au pregatit (inclusiv cu vehicule noi) pentru o atribuire planificata pentru 2014, contestata si blocata in instanta in ultimul moment, in urma careia licentele de traseu s-au reinnoit cu taraita, an de an, in asteptarea finalizarii procesului. Acesta s-a inchis la sfarsitul anului trecut, cu dispozitia de reluare a procedurii de licitatie. Usor de zis, greu de facut. Intrucat criteriile de punctaj pentru atribuire sunt de mult depasite, nu mai pot fi aplicate cinci ani mai tarziu, iar Autoritarea Metropolitana de Transport Bucuresti (AMTB), aflata in subordinea Ministerului Transporturilor (MT), cea in a carei responsabilitate a fost organizarea licitatiei din 2014, ar putea fi in scurt timp desfiintata.
Motivul pentru care se doreste eliminarea din peisaj a AMTB este simplu: autoritatea de transport in orice zona metropolitana trebuie sa apartina unei asociatii de dezvoltare intracomunitara, din care sa faca parte administratiile tuturor localitatilor cuprinse in aria metropolitana respectiva si care sunt de acord sa se asocieze, sa beneficieze de anumite facilitati, dar sa si plateasca pentru ele. Acest lucru este consfintit si de regulamentul european 1370, in care vechea AMTB nu se incadreaza. Prin urmare, Asociatia de Dezvoltare Intracomunitara, din care trebuie sa faca parte Primaria Capitalei si celelalte primarii din judetul Ilfov, trebuie sa aiba in subordine o Asociatie de Transport Metropolitan care sa organizeze programul de transport pentru aceasta zona. Iar pentru a putea stabili modul in care se va desfasura transportul metropolitan trebuie tinut cont de planul de mobilitate urbana, care, din fericire, deja exista.
Problema acum este ca atribuirea oricarui program de transport metropolitan/suburban ar trebui sa se faca in conformitate cu prevederile noii legi 92, la care se lucreaza inca de acum opt ani si care nu este definitivata nici pana in prezent, fiind in curs de finalizare la MDRAPFE. Mai mult, Ministerul Dezvoltarii Regionale nu a mai comunicat nimic pe aceasta tema si nici Ministerul Transporturilor nu a chemat transportatorii la discutii, pentru a formula un punct de vedere. „La cum arata proiectul de act normativ pentru modificarea legii 92, orice incercare de atribuire a unui program de transport metropolitan/judetean este sortita esecului. Principala problema este ca nu ar raspunde cerintelor regulamentului european 1370, nefiind clarificat cel mai important criteriu de atribuire, respectiv tariful“, a declarat Augustin Hagiu, presedintele FORT. El a subliniat ca asteapta constituirea Autoritatii de Transport Metropolitan pentru a concura in vederea ocuparii unui post in noua structura. „Sunt de parere ca structura de conducere trebuie sa aiba oameni cu expertiza in transporturi si reglementari europene. Zona metropolitana Bucuresti este un subiect sensibil si trebuie tratat cu maximum de responsabilitate.“

PMB a luat deja atitudine privind zona metropolitana
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat printr-un comunicat de presa emis la sfarsitul anului trecut ca intre Bucuresti si localitatile din judetul Ilfov va fi implementat un program de transport ce prevede constituirea a 58 de trasee. „Ne dorim ca transportul de calatori in Bucuresti si in localitatile din Ilfov sa fie realizat la cele mai inalte standarde de calitate si siguranta. Vom implementa astfel un program care prevede 58 de trasee intre Bucuresti si toate localitatile invecinate, acestea insumand 1.150 km, cu 300 km mai mult decat exista in prezent“, a spus Firea, care s-a intalnit la sediul Primariei Municipiului Bucuresti cu reprezentantii transportatorilor ce activeaza pe Bucuresti-Ilfov, pentru a discuta despre masurile ce vor fi luate in perioada urmatoare pentru imbunatatirea confortului si sigurantei calatorilor. In cadrul intrevederii, specialistii municipalitatii au prezentat noul program de transport public de calatori Bucuresti-Ilfov, elaborat in conformitate cu prevederile PMUD 2016-2030, dar si regulamentul de transport public de calatori in aceasta regiune, documente care vor fi puse in dezbatere publica in perioada urmatoare. De asemenea, s-a anuntat publicarea anuntul de intentie privind licitatia de atribuire a celor 58 de trasee. Potrivit primarului general, cele 58 de trasee vor fi operate atat de RATB, cat si de transportatorii privati.

Articole similare