Timisoara, 23-24 aprilie 2015

Timisorenii nu ne-au dezamagit nici de aceasta data, fiind prezenti in numar foarte mare la evenimentul organizat de revista Tranzit la centrul de afaceri din cadrul Camerei de Comert. Cei aproape 500 de participanti au avut de ales intre a asista la dezbaterile aprinse din sala de conferinte, a sta de vorba cu partenerii evenimentului in sala de expozitie a centrului de afaceri sau a „inspecta” cele sapte camioane si patru semiremorci care au tronat in jurul rondului din centrul Timisoarei, in fata cladirii CRAFT.
Spiritele s-au incins inca de la inceput, cand toata conducerea Inspectoratului Teritorial al Muncii Timis a trebuit sa tina piept celor circa 350 de reprezentanti ai firmelor de transport intr-o dezbatere pe probleme legate de tratarea fiscala a diurnei pentru soferii profesionisti.
 

Desi controalele ANAF la sediile firmelor de transport s-au incheiat odata cu negocierile din decembrie 2014 dintre transportatori si Ministerul Finantelor Publice, reprezentantii ITM au recunoscut ca sunt discutii la nivelul Uniunii Europene de redefinire a modelului de plata si impunere a asigurarilor sociale pentru veniturile datorate soferilor profesionisti, fie ei detasati, fie delegati (termen care, potrivit inspectorului sef al ITM Timis, nu exista in conceptia admistratiilor vest-europene).
Pe langa aceste discutii, controalele ISCTR si ale CNADNR i-au infierbantat si mai mult pe transportatori, suparati ca, daca celelalte tari europene se gandesc la masuri protectioniste pentru transportatorii proprii, la noi toti inspectorii de control nu stiu cum sa faca sa ia pielea de pe cei controlati, aplicandu-le amenzi usturatoare pentru probleme minore.

Mai multe detalii despre discutiile purtate cu ocazia conferintei Tranzit de pe 23 si 24 aprilie puteti citi in numarul din mai al revistei Tranzit.

TVR Timisoara a relatat despre problemele transportatorilor mentionate la conferinta Tranzit.
Stirea difuzata de TVR Timisoara poate fi vazuta la linkul de aici sau pe www.traficmedia.ro in rubrica arhiva video.

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or