Mentionam adeseori ca unul dintre avantajele firmelor romanesti de transport si logistica in competitia cu operatorii straini il reprezinta costul mai mic cu forta de munca. Acesta se refera nu numai la salariul efectiv luat de sofer, manipulant, sef de echipa etc., ci si la faptul ca proprietarii de firme sau directorii generali din Romania sunt profesionisti intr-un domeniu – productie, transport, distributie, depozitare, software etc. – si devin si manageri din mers, fara sa fi urmat cursuri specializate de economie, finante/contabilitate sau management.
Mai mult decat atat, „fisa postului“ directorului general (uneori si administrator) este foarte ampla, el asumandu-si si deciziile de vanzari, si pe cele de marketing, resurse umane, achizitii, juridic sau chiar de arhitectura, atunci cand decide cum sa-si construiasca sau sa-si amenajeze depozitul.
Responsabilitatea managerului roman este totala si pe segmente extrem de diferite. Sigur ca economiile firmei pe care o conduce, prin neangajarea unui jurist, a unui specialist in Human Resources sau marketing, sunt foarte mari si poate sa faca diferenta la o licitatie la care se intrece cu o firma multinationala care are nu doar un angajat pe fiecare dintre segmentele de activitate enumerate mai sus, ci cate un intreg departament.
Dar cat timp poate fi atat de alert directorul general incat sa nu-i scape vreo clauza contractuala care sa-i aduca pierderi enorme la un moment dat? Cata rabdare sa aiba un beneficiar care nu primeste feed-back intr-un interval de timp rezonabil de la furnizorul sau, deoarece acesta este prins si intr-un proiect de angajare de noi oameni sau trebuie sa autorizeze nu stiu ce cheltuieli necesare pentru achizitionarea de piese de schimb sau echipamente pentru depozitare? Care e dimensiunea firmei de la care „patronul“ sau directorul general nu mai poate sa coordoneze toate aceste sarcini?
Este greu de spus. Probabil ca aceasta munca titanica si aceasta asumare riscanta a atator responsabilitati (ca sa nu mai vorbim de toate raspunderile puse de legislatia romaneasca in sarcina administratorului – de la siguranta angajatilor in drumul catre birou, orice accident nedorit in acest interval fiind considerat accident de munca, si pana la greseala contabilului, a manipulantului si, de fapt, a tuturor angajatilor) – sunt cele care aduc companiilor romanesti o rata de crestere atat de mare comparativ cu a celor vest-europene. E foarte adevarat ca piata romaneasca ofera multe oportunitati agentilor economici prezenti aici, dar si volumul de munca si riscurile pe care si asuma intreprinzatorii romani sunt mult mai mari decat cele presupuse de societatea „asezata“ din vestul Europei. Asta ca sa nu mai vorbim de riscurile asumate prin nerespectarea totala a legislatiei romanesti, care impune o multime de conditii de functionare, adeseori nerespectate intru totul de firmele medii si mici pentru a putea ramane cu un mic profit in buzunar la final de an.
Observand modul de dezvoltare a pietei romanesti e lesne de inteles de ce multe firme mici aleg (inca) sa-si gestioneze stocurile cu creion si hartie sau un Excel si nu fac investitia intr-un WMS performant, care costa! La fel, putine firme inteleg beneficiile inchirierii de depozite si echipamente si prefera in continuare sa-si ridice propriile constructii, daca tot au teren si bani de investit. Impozitele foarte ridicate – uneori si de un miliard de lei pe un depozit situat in apropiere de Bucuresti! – par oricum mai mici decat chiria si „service charge-ul“ cerut de dezvoltatori. Iar echipamentele luate in leasing financiar aduc mai multa valoare firmei dupa amortizarea lor, desi costul de reparatii atarna greu in costurile de exploatare lunare, iar uneori anumite stivuitoare specializate zac cateva luni pe an intr-o hala din cauza schimbarii domeniului de activitate al clientului.
Parca toti cei care lucreaza in mod traditional si-ar dori sa aiba o organizare occidentala, moderna, cu departamente specializate si doar cu softuri performante si echipamente noi tot timpul, dar nu toate pot fi implementate dintr-odata. Pentru ca implementarea acestor metode moderne de lucru este costisitoare si amortizarea investitiei nu se face repede, insa fara ele nu se intrevede progresul, ci, mai degraba, plafonarea.
