Revista  | 
01.06.2012 / 
Cristiana Sandulescu

Dupa mai multi ani de crestere economica sustinuta, pe fondul investitiilor masive in industrie, China a ajuns la nivelul la care optimizarea proceselor logistice este vitala pentru a putea tine pasul cu dinamica productiei. Prezenta companiilor europene si americane a adus cresterea calitatii in toate sectoarele de productie, in special in domeniul auto, astfel incat industria de profil a continuat sa prospere chiar si atunci cand restul lumii se lupta cu criza economica.

Dupa optimizarea productiei, acum se impune cresterea calitatii activitatilor conexe, iar imbunatatirea proceselor logistice este esentiala in sustinerea sectorului industrial.
Expertii din domeniul auto considera ca producatorii asiatici trebuie sa-si externalizeze procesele logistice, incredintandu-le unor companii specializate, cu expertiza la nivel global. La ora actuala, acestia prefera sa tina totul in-house, cu toate ca nu sunt eficienti mai ales in transport, unde se poate ajunge si la 40% "pe gol". In acelasi timp, capacitatile logistice reprezinta un subiect cu atat mai presant cu cat dezvoltarea producatorilor chinezi se face intr-un ritm mai alert decat a operatorilor logistici. Spre exemplu, capacitatea actuala de productie chinezeasca transportata pe rutier este de 12,1 milioane de vehicule, alte 1,2 milioane sunt transportate pe tren si tot atatea pe RO-RO. Iar piata auto se ridica la 20 de milioane de unitati in total, in conditiile in care pentru 2012 se estimeaza o crestere cu 5-10%. Cum Ford, GM si Volkswagen au anuntat ca vor deschide fabrici in China, previziunile pe termen lung sunt de 25 de milioane de vehicule/an pana in 2015. Prin urmare, producatorii trebuie sa adopte o strategie globala de externalizare a serviciilor catre companiile specializate in domeniu, incurajandu-i pe cei dispusi sa in- vesteasca masiv in perioada urmatoare pentru a putea face fata estimarilor de piata pana in 2020.
Presiunea pe preturi este un alt punct fierbinte, in conditiile in care producatorii vor in fiecare an reduceri de costuri. Si atunci banii pentru investitii sunt clar afectate. Costurile logistice la nivelul intregii economii din China reprezinta 17,9% din PIB, dublu fata de cat inregistreaza tarile dezvoltate. O cota importanta din costurile cu logistica in China sunt date de taxele mari pe infrastructura rutiera (35%), dar nici nu ar fi fost posibile toate investitiile facute in drumuri fara aceste taxe.
Pentru a putea tine pasul cu cresterea productiei, viitorul logisticii in industria auto din China il reprezinta investitia in transportul pe calea ferata, dupa modelul SUA, unde ponderea acestuia este de 75%. Iar guvernul chinez va da in folosinta 7.000 km de sina pe an pentru transportul industrial. Transportul maritim este o alta directie viabila pentru exporturile asiatice, iar aici se trage un semnal de alarma si pentru industria romaneasca. Pentru ca, odata cu venirea investitorilor chinezi in portul Varna (Bulgaria), operatiunile logistice din Constanta vor avea o concurenta puternica. Si asta pe de o parte datorita faptului ca asiaticii sunt printre principalii clienti din Port si afinitatea de limba si cultura intre acestia si investitorii din tara vecina ar favoriza relatiile comerciale, iar pe de alta parte, din cauza ca tarifele practicate de acestia s-ar putea sa fie foarte atractive. E drept ca Varna este mult mai mic decat Constanta si deocamdata oricum nu poate prelua un volum foarte mare. Cu chinezii insa nu este de glumit, pentru ca si-au facut temele, nivelul de calitate a produselor si serviciilor asiatice in general se imbunatateste constant si, in plus, au bani de investitii in infrastructura.
La nivel european chinezii incep sa achizitioneze sau sa concesioneze puncte strategice din economie si avem numeroase exemple si in alte tari europene. Cliseul slabei calitati a produselor (si serviciilor) chinezesti nu prea mai sta in picioare, in conditiile in care asiaticii au asimilat cat au putut de mult si de repede din practicile occidentale si acum vin sa ne "bata" cu propriile arme.

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or