2012  | 
05.09.2012 / 
Trafic Media

Marfa, importata din statele UE, este transportata cu flota proprie, dar si cu vehicule inchiriate. „Ca importator, urmaresc cand se incarca marfa la fabrica si cand se descarca la depozit, pentru  a preintampina nerespectarea timpilor de condus si de odihna ai soferilor terti implicati in transportul produselor Firenze, care uneori merg haotic, fara sa respecte programul de condus”, a spus Stefan Pana, director de logistica al companiei ploiestene Firenze, explicand ca, datorita faptului ca politele de asigurare marfa nu mai intervin in momentul in care se petrece un accident dupa ce soferul condusese fara a respecta timpii legali de conducere, s-ar expune inutil unor riscuri suplimentare.

Dulciurile insa sunt adesea produse pretentioase. „Importam produse cu termen de valabilitate chiar si de o luna, pentru care aprovizionarea trebuie facuta cu exactitate. Si, datorita numarului de grupaje efectuate din locatii diferite, chiar si din 3-4 tari din UE, am fost nevoit sa gasim solutii proprii pentru a nu fi constransi in a accepta preturi de transport mari, de la terti, si poate timpi de incarcare nerespectati intotdeauna. Pentru ca daca intarzii si nu raman macar doua saptamani in care produsul sa stea la raft, atunci devine o problema pentru mine si cream si probleme in lantul de vanzare al magazinelor”, a mai spus Stefan Pana.

Ca atare, de circa doi ani, vehiculele de 22 t cu temperatura controlata sunt utilizate saptamanal in regim de grupaj (din Italia, Franta, Germania, Spania, Olanda, Danemarca si Belgia), pentru o livrare cat mai rapida. „Dupa ce am achizitionat camioanele cu doua sau trei zone de temperatura, m-am gandit ca si alti transportatori de marfuri in regim de temperatura controlata au aceleasi nevoi de transport ca si mine, de a avea marfa (in regim de grupaj) la timp, fara sa mai apeleze la o crestere inutila a stocului de marfa. Asa am aflat despre firme care aveau de incarcat doar cativa paleti de produse congelate, refrigerate sau ambientale, si stateau cu marfa neridicata de la furnizori si cate 1-2 saptamani in lipsa acestui tip de transport in regim de grupaj, cele mai multe transporturi realizandu-se cu camioane intregi, din considerente de eficienta pret-transport”, a mai spus Stefan Pana.

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or