Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Continua scumpirea materiilor prime

Pentru jucatorii de pe piata de anvelope, 2010 a fost un an foarte dinamic, cu multe schimbari. Piata transporturilor a cunoscut o revenire imbucuratoare si materiile prime s-au scumpit constant, generand cresterea preturilor, dar influentata si de lipsa lor de pe piata, ca urmare a comenzilor numeroase din partea producatorilor de autovehicule. In aceste conditii, volumele Bridgestone Romania au crescut cu 10-15% fata de 2009.
 
Daca pana in 2009 cererea pe tipuri de pneuri era oarecum clar delimitata – regional, autostrada off-road – anul trecut companiile si-au dorit sa ofere flexibilitate maxima, astfel incat sa acopere pierderile din 2009, si una dintre cerinte a fost ca acelasi camion care face distributie sa poata sa faca, la nevoie, si curse pe international.

Abia din septembrie-octombrie, flotele au dedicat un anumit numar de camioane pe extern si atunci au venit sa ceara anvelope pentru autostrada, mai ales pentru vehiculele care lucreaza in Uniunea Europeana.
„Piata anvelopelor pentru constructii a fost sub nivelul bugetat de noi pentru 2010, dar in general am fost multumiti de ceea ce am vandut. Pentru 2011, surprinzator, inceputul este pozitiv, chiar daca ianuarie a fost o luna friguroasa si s-a lucrat mai putin in constructii“, a explicat Florin Ponoran, general manager Bridgestone Romania.
Pentru Bridgestone Romania, 2010 a fost un an bun, cu o crestere de peste 10% fata de 2009, iar anul acesta se estimeaza vanzari mai mari cu peste 10% comparativ cu anul trecut. Aceasta este o crestere reala, nu o recuperare a pierderilor din timpul crizei, deoarece pentru Bridgestone 2008 si 2009 nu au fost ani cu scadere. A doua jumatate a lui 2010 a stat sub semnul posibilei legislatii privind obligativitatea echiparii camioanelor cu anvelope de iarna. Transportatorii au fost mult mai atenti din acest punct de vedere si au trimis cereri de anvelope de iarna pentru toate axele, inclusiv anvelope care ies din tiparele Europei continentale, specifice nordului Europei.
Schimbarea de legislatie este benefica, dar aplicarea ei de anul trecut ar fi creat o mare problema si in final nici nu ar fi fost posibila, pentru ca nimeni din lantul de distributie nu a fost pregatit pentru asa ceva. Reprezentantii Bridgestone Romania considera ca este mai bine ca obligativitatea echiparii cu anvelope specifice anotimpului rece a fost anuntata de acum si va fi aplicata de la sfarsitul anului, pentru ca toata lumea are timp sa se pregateasca.
Totusi, noua lege are si lacune. „Este surprinzator faptul ca nu exista nicio referire la adancimea benzii de rulare, aceasta ar fi constituit un plus de siguranta in trafic deoarece chiar si o anvelopa de iarna, daca este foarte uzata, este ineficienta pe drumurile acoperite cu zapada. Consideram ca in norma trebuia mentionata o obligativitate de 4 mm poate, care exista in alte tari din UE, in special in Austria. Oricum, transportatorii care tranziteaza aceste tari au obligativitatea sa o respecte. Nu ar fi insemnat un cost suplimentar pentru ei, riscul fiind mai mare pentru cei care lucreaza doar pe piata locala. Amenzile sunt consistente si atunci probabil ministerul a considerat ca sunt suficiente ca sa-i faca pe participantii la trafic constienti de faptul ca nu poti sa circuli in siguranta in conditii de iarna cu o adancime de 1,6 mm, cat este limita legala acum. De asemenea, este posibil ca aceasta adancime minima sa fie greu de implementat in practica, din prisma controlului“, a afirmat Florin Ponoran.

Criza de materii prime
Din 2009, toti producatorii, indiferent de industrie, acuza preturile in crestere pentru materiile prime. Si pe segmentul anvelopelor se intampla acest lucru, ceea ce a dus la scumpirea produselor finite. In ianuarie 2011, anvelopele Bridgestone au ajuns la un pret care sa reflecte toate costurile, insa ramane de vazut care va fi evolutia preturilor la materii prime in continuare.
Daca la inceputul lui 2009 cauciucul natural costa circa 1,5 dolari/ kg, acum a ajuns la 5,5. Si pretul petrolului este in crestere. Cresterea costurilor cu cauciucul natural afecteaza in principal productia de anvelope de camion si pentru vehicule agabaritice, unde cauciucul natural reprezinta circa 38% din costurile totale cu materialele necesare.
 O solutie ar fi probabil gasirea unor materiale sintetice care sa fie folosite in locul cauciucului natural, avand in vedere faptul ca pretul petrolului folosit la productia cauciucului sintetic a ramas inca scazut.
„Exista o criza de materii prime. In 2006-2007 se prevedea ca in cinci ani va fi o criza a materiilor prime, si asta din cauza faptului ca evolutia plantatiilor arborilor de cauciuc are o anumita ciclicitate si ar fi fost necesara o reintinerire a acestor plantatii astfel incat sa raspunda cererii. Sigur, toate produsele care cuprind cauciuc natural au fost afectate de aceste costuri suplimentare“, a explicat Cosmin Lixandru, fleet business development manager Bridgestone Romania.

Anvelopele se vor gasi destul de greu
Spre sfarsitul lui 2010, dar si la inceputul lui 2011, piata s-a confruntat cu o lipsa a disponibilitatii de produse, din cauza lipsei de capacitate, dar acum cererea a ajuns la un nivel mai mare decat anticipasera producatorii de anvelope, parcul auto este extins din nou si multe tari sunt in plin proces de recuperare. Odata cu venirea crizei, toti producatorii au oprit investitiile in capacitati noi de productie sau extinderea celor existente, unii dintre ei chiar inchizand anumite locatii. Acum, cand cererea a crescut dintr-o data, producatorii nu au putut reporni activitatea la fel de rapid, astfel incat sa poata deservi cererea.
„Unele zone si-au revenit mult mai repede dupa criza. Se observa o reorientare spre pietele emergente,  in America de Sud, dar mai ales in China, unde vor sa intre toti producatorii, care dau prioritate acestor zone si produc mai mult pentru vehicule noi, ceea ce influenteaza cererea pentru OE. Si in cazul nostru cererea a fost mult mai mare decat ce aveam noi disponibil, asa ca am livrat mai putin. Sigur ca poti sa incerci sa aduci mai multe produse, dar este o chestiune legata de maximum o luna de vanzare. Poti sa mergi cu un stoc pentru 1,5 luni, dar daca pe tot lantul exista o problema de disponibilitate, acesta isi pierde consistenta luna urmatoare. Disponibilitatea a fost o problema generala pe piata anvelopelor, situatie ce va continua si in 2011, cand problema va fi sa ai anvelope. Asa vedem noi lucrurile dupa o luna de activitate“, este convins Florin Ponoran.

Pretul/km si-a aratat din plin avantajele
Piata a suferit schimbari semnificative anul trecut, dar, cel putin in ceea ce priveste anvelopele, transportatorii care au semnat contracte de pret/km cu Bridgestone nu s-au confruntat cu problemele amintite. Au beneficiat de un pret mai constant, neafectat imediat de cel al materiilor prime, si au avut prioritate in primirea anvelopelor, astfel ca nu au fost afectati de lipsa anvelopelor. De asemenea, responsabilitatea de a respecta legea cade in sarcina furnizorului, in conditiile in care legea privind anvelopele de iarna ar fi fost pusa in aplicare inca de anul trecut.
Aceste avantaje sunt cu atat mai importante cu cat, de exemplu, in 2010, au fost flote (care nu au avut contract de pret/km), care au asteptat si trei luni pana sa primeasca anvelopele comandate. In afara de transport intern si international, Bridgestone ofera „pret /km“ si pe partea de distributie si de transport persoane.
Anul trecut, din cauza crizei si a lipsei contractelor stabile, a existat un interes mai mare pentru acest gen de contract. „Totul se reduce la modul in care companiile s-au dezvoltat si in care managementul companiilor vede pasii urmatori de dezvoltare. De cele mai multe ori companiile care aplica o strategie de dezvoltare corporatista iau in considerare un astfel de contract sau contracte similare care pot presupune si garantii in kilometri, dar care necesita un control mai strict si o monitorizare ulterioara mai buna. Toate celelalte companii inca evalueaza lucrurile din punct de vedere al pretului si al produselor facturate in momentul prestarii serviciului. Apoi, un alt aspect pe care il evita unii transportatori este dependenta de un singur furnizor, ceea ce se intampla la un astfel de contract“, a constatat Ponoran.

Resapatele, din ce in ce mai mult o optiune
In cadrul contractelor de tip pret/ km, Bridgestone foloseste si anvelope resapate pentru echiparea vehiculelor aflate sub contract, din moment ce folosirea resapatelor scade considerabil costul pe kilometru al operatiunilor, fara riscuri in cazul celor premium. Oricum, in Romania resapatele au inceput sa se bucure de o cerere mai mare. Acest lucru a fost putin ajutat de indisponibilitatea anvelopelor noi, care se va traduce insa in viitor in lipsa carcaselor bune pentru resapat si implicit cresterea pretului pentru anvelope de acest tip.
Pe piata romaneasca, obtinerea de carcase bune de resapat este mai dificila. Principalele motive sunt drumurile proaste, spatiile de parcare, incarcare/descarcare neconforme si modul deficitar de intretinere a anvelopelor. In ceea ce priveste parcarile si locurile de incarcare/descarcare, nu toate sunt construite urmarind anumiti parametri. Chiar daca, in cazul depozitelor mari, aceste spatii sunt bine configurate si construite, situatia nu este aceeasi la toti clientii.
„Din analizele noastre, procentul carcaselor colectate intern a crescut. Asta inseamna ca eforturile noastre pentru imbunatatirea serviciilor acordate flotelor pentru prelungirea duratei de viata a anvelopelor, pastrarea unei presiuni constante in pneuri, astfel incat sa obtinem carcase bune de resapat, au dat roade. Daca ne raportam la cerere, numarul carcaselor nu este suficient. Dupa parerea mea, pentru ca un resapator sa produca 8-10.000 de anvelope resapate pe an, in doua schimburi de lucru, cu o autoclava de 20-22 de pozitii, ar trebui sa importe jumatate din necesar. Dar procesul de colectare nu este foarte simplu si necesita multe resurse. Ca sa iti asiguri procesul de productie si constanta, trebuie sa ai resurse de carcase la nivel industrial. In cazul nostru, pentru obtinerea mai multor carcase, beneficiem de solutiile avansate de management al anvelopelor, furnizate de partenerul nostru, Bandag “, a explicat Florin Ponoran.

Articole similare

Ad