Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

DB Schenker a propus o logistica eficienta

DB Schenker a primit premiul Arilog Best Logistics and Operational Excellence Award pentru un proiect realizat pentru unul din clientii sai din domeniul retail, care a inceput in primavara acestui an. DB Schenker a propus o eficientizare a distributiei prin folosirea mai multor centre logistice in tara, dar si o reducere a costurilor de transport cu ajutorul trailerelor cu podea dubla.

 
Inainte de a lucra cu DB Schenker, clientul avea un singur depozit la Bucuresti, de unde asigura distributia in toata tara. Astfel, se ajungea la situatii in care marfa din Cluj venea la Bucuresti ca apoi sa fie livrata la Timisoara.

„Din punct de vedere logistic, acest lucru insemna pierdere de timp si de bani. Astfel, rutele erau prea lungi, timpul de stationare pe raft, foarte scurt, iar colectarea de la firmele de aprovizionare era prea inceata, deoarece unii nu doreau sa trimita marfa decat o data pe saptamana, astfel ca o colectare dura cel putin o saptamana. Timpul de tranzit era de maximum 72 de ore in zonele mai indepartate, iar dovada livrarii venea in 10 zile“, a explicat Robert Pasaniuc, reprezentantul DB Schenker.

Solutia: mai multe centre logistice
Clientul a dorit reducerea tuturor costurilor logistice, iar DB Schenker a venit cu solutia de a folosi mai multe depozite regionale, potrivite cu punctele de livrare ale clientului. Astfel ca i-a propus sa lucreze in patru hub-uri, cu rute mult mai scurte decat inainte. Exceptie faceau camioanele care transporta marfa intre depozite. Colectarea de la companiile de aprovizionare este mult mai rapida, deoarece acestea aduc marfa in punctele cele mai apropiate. Depozitele au ajutat ca timpul maxim de tranzit sa fie micsorat de la 72 de ore la 48, dovada livrarii s-a redus la cinci zile, timpul de retur s-a redus de la 15 la 5 zile, pretul de distributie pe palet a scazut cu circa 35%, iar costurile de colectare, cu peste 33%. Astfel, scaderea timpului de tranzit a dus la un timp mai lung al produsului pe raft, iar dovada livrarii mai rapide aduce si o facturare mai rapida. „De obicei, colectarea e putin mai scumpa, deoarece se face la nivel de maximum trei paleti. Iar distributia ajunge la o medie de 10-12 paleti.“ Numarul crescut de depozite va influenta si cresterea supplierilor, carora le va fi mult mai usor sa aduca marfa intr-un punct mai apropiat de locatia lor, iar cresterea numarului de paleti colectati va aduce si o scadere a costurilor. Prin faptul ca rutele de colectare si distributie a marfurilor sunt mai scurte, DB Schenker a redus emisiile de carbon cu peste 35%.

Costuri mai mici cu double-deck
Deoarece clientul folosea paleti mici, care nu puteau fi suprapusi, era nevoie ca pentru un transport intre depozite sa fie trimise 2-3 trailere standard, ce puteau fi incarcate la capacitatea de maximum 60%. DB Schenker le-a propus sa foloseasca trailere double-deck, solutie folosita deja cu succes de compania de logistica in Germania si America. Trailerele cu podea dubla, cu inaltime flexibila de montaj al etajului intermediar, au ajutat la eficientizarea spatiului. In prezent, ele sunt utilizate atat pentru transportul dintre depozitele folosite pentru acest client, cat si pentru distributia interna a DB Schenker. „Avand destul de multi clienti in automotive, paletii acestora nu sunt de 2,4 m, cat are o semiremorca. Dar unii paleti nu puteau fi suprapusi, deoarece exista riscul ca marfa sa se distruga.“
Astfel, daca un trailer standard are o capacitate maxima de 33 de europaleti, cel cu podea dubla poate incarca 66. In cazul paletilor incarcati de DB Schenker in trailerul standard se putea ajunge la un volum de circa 60%, pe cand in cel cu podea dubla se ajunge la 96%. In plus, noile trailere permit transportul impreuna al marfurilor alimentare si nealimentare prin separarea lor cu ajutorul podelei intermediare. Iar principalul avantaj consta in reducerea costurilor de distributie prin eficientizarea transportului. Astfel ca, la un an de la implementarea acestui sistem, numarul transporturilor dintre depozite, dar si costurile de distributie s-au injumatatit. Prin acest sistem, DB Schenker a redus emisiile de carbon cu 85%. Compania cauta solutii de reducere a emisiilor de carbon atat prin solutii de transport, cat si de depozitare. Anul acesta, compania a schimbat sistemul de iluminat al depozitului din Timisoara, reducand consumul de energie cu peste 80%. De altfel, DB Schenker se uita atent la partenerii sai si-i alege pe cei care au cele mai reduse emisii de carbon (avioane, nave maritime sau camioane cu motoare mai putin poluante).   

Articole similare

Ad