Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Trebuie sa ne recapatam demnitatea

De multe ori am auzit transportatorii plangandu-se ca retailerii si expeditorii din Comunitate ii trateaza de sus si le ofera tarife nu numai mai mici decat ale firmelor de transport din propriile lor tari, ci chiar semnificativ mai mici decat cele oferite polonezilor, cehilor sau ungurilor. Astfel, chiar daca pot lucra mai ieftin decat vesticii, romanii nu pot fi o concurenta serioasa pentru acestia cata vreme clientii nu-si vor schimba preconceptia potrivit careia romanii sunt „ieftini“, se concureaza puternic intre ei si dau orice, inclusiv profitul lor, pentru a obtine un contract „mare“.

Disparitia multor firme mici de pe piata care mergeau pe preturi de nimic si stricau si jocul conationalilor lor pe pietele internationale poate fi de ajutor celor care au rezistat crizei. Revenirea pietei ar putea sa le joace feste transportatorilor, manati de la spate in „cursa extinderii de flote“, deoarece contractele pe pret fix se pot incheia oricand, mai ales ca intelegerile pe termen lung permit obtinerea unui profit foarte subtire, pentru ca nici costurile noastre nu stau pe loc.
In urma unei anchete facute printre transportatorii din noua tari europene a rezultat ca scumpirea motorinei nu i-a afectat pe vestici la fel de mult ca pe romani sau bulgari, pentru care carburantul reprezinta adeseori peste juma-tate din costurile lunare.
Daca francezii si belgienii au facut corectii de maximum 2% la tariful de transport de la inceputul anului si pana acum, in cazul romanilor o crestere cu 4% inseamna deja necesitatea majorarii tarifelor de transport cu 2%. Astfel, nici nu apuca sa se usuce bine cerneala de pe contractele revizuite, ca o noua crestere a preturilor la motorina ii determina sa faca drumul inapoi la clienti si s-o ia de la capat cu negocierile. Bineinteles ca, intre timp, transporturile contractate se efectueaza cu pierderea de rigoare cauzata de ponderea motorinei.
Iar daca in Bulgaria problema cresterii continue a preturilor la carburanti pare sa se fi rezolvat, cel putin temporar, prin inghetarea preturilor pe o perioada de minimum o luna, in Romania autoritatile n-au reusit inca (sau n-au vrut?) sa gaseasca o solutie pentru a stopa scumpirea motorinei. Si cum sa vrea in conditiile in care cu cat e pretul mai mare, cu atat accizele si TVA colectate la bugetul de stat sunt tot mai mari? Mai mult chiar, Guvernul a provocat cresterea pretului, odata cu eliminarea facilitatii taxarii pe biocarburanti, in conditiile in care alte tari fie au eliminat obligativitatea introducerii biodieselului in compozitia motorinei, fie au scazut nivelul accizelor.
In aceste conditii, este greu sa fii competitiv cand acasa se strange latul tot mai mult in jurul acelor putini contribuabili care si-au mai asumat rolul de a plati taxele la stat, iar afara toti se bucura sa le faci munca de jos pe bani de nimic.
Trebuie sa ne recapatam demnitatea in vest si sa aratam ca suntem o piata la fel de competitiva si instruita ca acolo. Fara sa ne castigam respectul pierdut de cand autoritatile noastre se emotioneaza in fata oportunistilor straini care vin cu 100 de euro in buzunar si sunt luati drept influenti oameni de afaceri, iar romanii plecati din tara muncesc din greu pe plantatiile de capsuni din Spania sau pe santierele din Italia, pe bani foarte putini comparativ cu efortul si pericolul la care se expun, nu avem nicio sansa sa spargem piata transporturilor europene, mai ales ca in curand se ridica si restrictia de cabotaj.
Nici soferii romani nu sunt prea doriti in Comunitate, iar celor care vin le sunt oferite salarii aproape egale cu cele din tara, dar timpul de lucru este chiar mai mare decat la noi. Astfel, putini se vor aventura sa plece din nou in 2012, dupa ce au dat cu capul de pragul comunitar in 2007-2008. O solutie mai buna ar fi ca europenii sa angajeze camioane romanesti, cu tot cu sofer si management romanesc.

Articole similare