Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Transportatorii polonezi cer Comisarului European pe Transporturi sa intervina pentru anularea legii germane

Desi legea care impune un salariu minim de 8,5 euro pe ora pentru toti angajatii germani sau straini ai companiilor germane sau straine care efectueaza activitati de transport care ating teritoriul german a fost aprobata de la mijlocul lui august, pana acum nimeni nu s-a sesizat sa scrie desprea aceasta lege si despre efectele ei la nivel european.
Abia saptamana aceasta asociatia profesionala a transportatorilor polonezi s-a sesizat cu privire la efectele ”Mindestlohn”, asa cum se numeste noua lege care impune salariul minim in Germania.
 

Aceasta a trimis o adresa catre Comisia Europeana prin care isi arata ingrijorarea cu privire la dezastrul pe care aceasta lege o va produce pe piata internationala de transport, Germania fiind unul din principalele centre economice ale Comunitatii Europene.
Polonezii acuza faptul ca vama germana nu este pregatita sa efectueze astfel de controale si, de asemenea, nu este inca foarte clar cum se va aplica legea si cum se vor efectua controalele. In plus, dat fiind caracterul mobil al activitatii de transport, companiile nu isi vor putea programa cursele cu sase luni inainte, or noua lege germana obliga transportatorii sa anunte Vama Germana inainte de fiecare cursa efectuata in Germania sau care doar tranziteaza Germania, oferind date precum: numele soferului, data nasterii acestuia, cand intra pe teritoriul Germaniei, cand iese etc.
In plus, Asociatia Poloneza acuza faptul ca Germania impune acest salariu minim ignorand total situatia economica a fiecarui stat european, in functie de care se stabileste nivelul acestuia.
Asa ca, presedintele ZMPD, Jan Buczek, considera ca aceasta lege nu este altceva decat ”o masura protectionista a statului german si o bariera impotriva comertului european”, care ”limiteaza libera competitie si libertatea furnizarii de servicii”.
Presedintele asociatiei poloneze atrage de asemenea atentia asupra cuantumului imens al amenzii, disproportionat comparativ cu ofensa.

Articole similare

Ad