Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Europenii au iesit din criza. Noi?

Dupa ce vizitezi doua targuri germane – CeMAT si Transport&Logistic – si vezi puhoiul de oameni din toata Europa, veniti parca sa se bucure de revenirea afacerii si iesirea din criza economica, nu stii daca sa fii cuprins de aceeasi euforie sau sa te intristezi cu gandul la propria piata.
O vreme am crezut ca daca facem parte din Uniunea Europeana, ca vrem sau ca nu vrem, vom fi trasi dupa tarile civilizate si vom progresa, indiferent de aranjamentele pentru partid si propriile persoane ale politicienilor. Insa cei doi ani de criza ne-au aratat ca „bogatii Europei” au investit in propriile economii, iar guvernele lor au scos banii economisiti si le-au oferit ca subventii pentru plata angajatilor cand fabricile erau goale.

Acesti bani se intorc acum din nou in bugetele locale prin investitii in eficientizarea productiei in propriile tari. Un exemplu de parteneriat perfect intre clasa politica si cea economica ni l-a oferit Germania, care nu numai ca nu a prea simtit efectele crizei, dar in 2010 a avut deja cea mai mare crestere economica din Europa.
Cata vreme politicienii nostri nu inteleg ca mediul de afaceri trebuie sa fie considerat un partener respectat, si nu doar o vaca de muls, Romania nu poate progresa.
Intr-un final, dupa ce refrenul „Nu ne vindem tara” nu mai are nicio semnificatie cata vreme agricultura ne-o fac arabii, italienii, francezii si portughezii, am auzit politicieni vorbind despre atragerea investitorilor straini pentru a produce aici, realizand abia acum ca nu e de ajuns sa ne vindem pamantul pentru a creste PIB-ul, ci trebuie sa-l concesionam celor care vor sa investeasca pentru a produce si exporta, practic, mana de lucru.
Ca vrem sa producem mai mult in Romania nu e suficient, trebuie sa depunem eforturi mari pentru a atrage investitiile serioase aici, mai ales ca Slovacia, de pilda, ofera facilitati importante investitorilor pentru a-i convinge sa se relocheze acolo. Scutiri la plata TVA si la impozite, terenuri concesionate gratuit… cum se pot compara cu terenurile scumpe de la noi, spagile nesimtite si un cadru legal care se schimba de la un an la altul?
Cata vreme avem terenuri goale pe care cresc ciulinii, inca reprezentam un potential serios pentru multe tari, precum Olanda, de pilda, unde nu mai ai loc sa arunci un ac si trebuie sa cheltui mii de milioane de euro pentru a acoperi luciul de apa cu pamant pe care sa se construiasca noi terminale de containere care sa aduca bani si locuri de munca, peste suprematia de a fi „primii” in industria transporturilor si logisticii.
Adevarul este ca de multe ori m-am intrebat care este interesul Portului Rotterdam sa promoveze Constanta ca hub pentru marfurile venite din Asia. Insa daca mergi sa vizitezi portul Rotterdam, unde aproape toate procesele sunt automatizate, pentru cresterea volumelor de lucru, iar in larg pompe uriase trag nisipul de pe fundul marii pentru a extinde malul si a adauga noi metri patrati de teren, intelegi. Acolo, ca sa dezvolti ceva, o poti face numai cu eforturi supraomenesti. La noi, totul e la indemana, insa ori ne facem ca nu intelegem, ori punem piedici tuturor celor care ar vrea sa construiasca aici ceva, preferand banutul cerut acum pentru a-i lasa sa vina teancului de bancnote care ne-ar ajuta sa ne dezvoltam drumurile, scolile si spitalele.

Articole similare

Ad