Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Economice si usor de manevrat

Dupa lansarea, in 2009, a modelelor Kerax si Premium Lander cu motoare Euro 5 mai puternice, a configuratiei 8×2*6 pentru Lander si a unui mixer de beton pe sasiu 8×4 cu anvelope single pe fata, Renault Trucks si-a extins gama de constructii prin prezentarea, anul trecut, la IAA Hanovra, a Premium Lander OptiTrack, si prin introducerea pachetului Optifuel si pe camioanele dedicate acestui segment. Si, pentru ca 20% din vanzarile producatorului francez sunt reprezentate de vehicule pentru constructii, s-a luat decizia de a se organiza, pe trei continente, seria de evenimente „Construction Days“, in cadrul carora peste 1.500 de clienti au avut ocazia de a testa intreaga gama.

Convinsi mai ales de economia de carburant care se poate realiza folosind aceste vehicule, invitatii au cumparat pana acum peste 500 de unitati. Iar presa de specialitate din Europa a avut si ea ocazia de a testa camioanele de constructii la sfarsitul lui mai, intr-o cariera din Vallée Bleue Montalieu, langa Lyon.

La test au participat doua autosasiuri Kerax 8×4, din care unul de 42 t, cu motor de 520 CP, si unul de 32 t, cu motor de 480 CP, un autosasiu Kerax 6×4 de 26 t, cu motor de 460 CP (toate trei cu bena Meiller de diferite tipuri), un autotractor Premium Lander Optitrack 4×2 de 19 t greutate totala, motor de 460 CP si bena Benalu, un autosasiu Premium Lander 8×4 de 32 t, cu motor de 430 CP si betoniera Schwing Stetter, un autosasiu Premium Lander 6×4 de 26 t, cu motor de 460 CP si macara Palfinger, si un autosasiu Midlum 4×4 de 16 t, cu motor de 300 CP.
Toate camioanele au cutie de viteze automatizata cu 12 trepte, cu exceptia Midlum, care are transmisie manuala cu sase trepte. Lor li s-au alaturat un Kerax care a concurat la Dakar 2011 si un Sherpa participant la Cape to Cape.
Si testele cu clientii si cele cu presa au fost urmate de discutii din care a rezultat ca principalele „atractii“ale camioanelor RT pentru constructii sunt designul (garda la sol, unghi de atac s.a.), care le permite sa mearga pe teren foarte dificil, performanta trenului de rulare (o gama larga de cupluri maxime la viteze mici ale motorului, de la 950 rpm, asociate cu transmisia Optidriver+ cu mod off-road, care face din ea cutia de viteze cea mai potrivita pentru constructii, asa cum declara reprezentantii producatorului), confortul soferului, siguranta si consumul redus datorate Optidriver+, consumul redus si datorita programului     Optifuel, sistemul OptiTrack, manevrabilitatea imbunatatita (raza de bracare cu 14% mai mica) si greutatea proprie cu 500 kg mai mica la Premium Lander 8×2*6 decat la 8×4.

Modul manual, folosit extrem de rar
Pe portiunile cele mai dificile, incluzand si pante de 45%, au fost testate insa numai modelele Kerax. Premium, chiar si in varianta cu OptiTrack, a fost folosit mai putin in cariera si mai mult pe drumurile din imprejurimi.
Am mers cativa kilometri cu un Kerax 8×4 cu motorul cel mai puternic, de 520 CP, si incarcat la capacitate (32 t, maximum admis in Franta), care a reusit sa obtina, dupa mai multe ture, un consum mediu de 37 l/100 km, in conditiile in care rareori a depasit 10 km/h.
Pornirea de pe loc, dat fiind faptul ca terenul era in panta, s-a facut in treapta intai – daca ar fi fost o zona plana, chiar cu incarcatura, putea demara in viteza a treia. Transmisia automatizata din dotare poate trece oricand din modul manual in cel automat si invers, miscare semnalata pe panoul de bord. Instructorii RT recomanda folosirea aproape 100% a modului automat, cu exceptia mersului cu spatele, a parcarilor si a altor manevre, deoarece consumul este mai mic. Iar pentru adaptare la tipul de teren, printr-o apasare de buton, se alege modul on- sau off-road, primul permitand consum mic si viteza mare, de pana la 90 km/h, iar al doilea sporind manevrabilitatea si siguranta in conditii grele. In modul on-road, treptele de viteza se schimba la 1.400 rpm, iar in off-road, la 1.800 rpm, deoarece este nevoie de cuplu mai mare. La 60 km/h, camionul trece automat in modul on-road.
Iar retarderul Voith din dotare poate economisi pana la 80% din franari daca este folosit cum trebuie.
In ceea ce priveste blocarea diferentialului, se alege, cand vehiculul stationeaza si nicio roata nu se invarte, varianta cea mai potrivita la conditiile de drum – interaxial sau intre roti, aceasta din urma pentru drumuri drepte. Deblocarea se poate face si din mers, dar nu cu piciorul pe acceleratie.
Premium Lander a participat la teste fara incarcatura, astfel ca plecarea de pe loc se facea in treapta a patra – altfel s-ar fi folosit a doua. Schimbarea treptelor se poate face si din doua in doua, iar cutia automatizata tine cont de zona verde, de la 1.000 la 1.500 rpm. Modul manual nu se foloseste, nici in acest caz, aproape niciodata, dar in situatia in care mergi pe autostrada si ai de urcat, iar cutia automata ezita intre treapta a noua si a zecea, de exemplu, e de preferat sa treci in modul manual si sa mentii a noua, evitand astfel si risipa de carburant. Desi pe sosea, nu am avut ocazia sa mergem cu peste 60 km/hm, astfel ca nici nu am intrat in ultima treapta, a 12-a, a cutiei de viteze.

Cutia automatizata se impune si in constructii
Asa cum declara Patrice Roeser, director de marketing pentru gama de constructii Renault Trucks, 80% din camioanele pe care compania le livreaza in Europa au cutie automatizata, iar in constructii, daca acum doi ani 15% din modelele Kerax si Premium Lander erau astfel echipate, intre timp s-a ajuns la 40-50%. „Clientii sunt tot mai atrasi de aceasta varianta, dar in constructii e mai greu sa schimbi mentalitati, deoarece si camioanele sunt pastrate mai mult decat in transport pe distante mari: circa sapte ani, in loc de 4-5.“
Principalul avantaj al cutiei automatizate pentru constructii este protectia trenului de rulare – atat la plecarea de pe loc, cat si in orice moment de pe traseu camionul este in treapta potrivita conditiilor de drum – a ambreiajului si a cutiei de viteze. In plus, „strict referitor la sectorul de constructii nu avem astfel de statistici, dar la transport putem scadea costurile de service cu 7% fata de cutia manuala“.
Un alt avantaj este consumul de carburant. Cutia automatizata reduce prapastia dintre un sofer foarte bun si unul mai putin bun, aspect cu atat mai important in constructii, unde impactul stilului de condus e mai mare decat la transport: astfel, in primul caz diferenta de consum dintre un sofer bun si unul slab este de 25%, pe cand in al doilea, de maximum 15%. Iar prin folosirea Optifuel se reduce diferenta la 10%. „Din pacate, unii soferi nu se despart prea usor de cutia manuala.“

Optifuel de constructii a ajuns in Bulgaria
Lansat in 2010 pentru segmentul de constructii, Optifuel a constituit subiectul seminarului care a urmat testelor cu presa, dar, intrucat in ultimul timp am scris destul de des despre el, il vom prezenta doar in cateva randuri, subliniind mai ales particularitatile pentru off-road.
Optifuel poate aduce, asa cum declara reprezentantii Renault Trucks, economii de carburant de circa 5%, adica de 1.500 de euro/an/camion pentru un parcurs mediu de 120.000 km si un consum de 30 l/100 km.                      
 In prezent, sistemul e folosit de circa 350 de companii, din care cea mai mica are sapte camioane in „responsabilitatea“lui. Cele mai bune piete din Europa pentru Optifuel destinat constructiilor sunt Franta, unde au inceput proiecte-pilot in 2010, si de curand Bulgaria. Iar in tara de origine exista deja companii de asigurari care ofera reduceri de 5% pentru firmele ce detin acest pachet. Extragerea datelor dureaza 30-45 de minute pentru o flota de 40 de camioane, asa cum declara managerul unei firme franceze cu zeci de camioane Kerax si Premium Lander. Amortizarea investitiei a fost estimata la 3-4 luni in cazul unei flote de 10 vehicule grele care folosesc programul.

Articole similare