Revista  | 
01.04.2011 / 
Beatrice Zavoeanu
Galerie foto/video
3

Cea de-a 28 a editie a Salonului International de Echipamente Terasiere si de constructii (Samoter) a reunit la Verona sute de inovatii ce urmaresc in special durabilitatea produsului si siguranta in operare. Orientarea companiilor spre investitii in noi tehnologii vine sa intareasca tendinta optimista inregistrata in datele furnizate de Comitetul European pentru Echipamente de Constructii (CECE), care arata ca multe state europene, dupa mai bine de doi ani de criza, anunta fie o stagnare a pietei, fie o revenire a ei, insa la nivelul inregistrat in 2005.


Datele furnizate de asociatia europeana arata o crestere economica si o reintoarcere la normalitate, desi situatia este inca neclara. Revenirea pietei este deja o realitate in tari precum Germania, Franta si Marea Britanie, in timp ce alte state, ca Italia, inregistreaza o stagnare a pietei sau sufera inca obstacole, asa cum se intampla in Spania.
„Cifra de afaceri din 2010 a ajuns la 22 de miliarde de euro, cu 18% mai mult fata de cea inregistrata in anul anterior, iar perspectivele pentru 2011 arata o crestere de 11%. Acest lucru nu compenseaza insa pierderile acumulate din 2008 pana acum, ci semnifica doar o revenire la nivelul lui 2005, ceea ce este totusi un semn pozitiv”, a declarat Johann Sailer, vicepresedinte CECE.

Pietele europene sunt optimiste
In 2010, Marea Britanie anuntase o crestere a pietei de 44%, urmata de Franta, cu 22%, si Germania, cu 17%, in vreme ce Spania a anuntat o contractare de 31%, iar Italia, de 10%. De asemenea, previziunile pentru 2011 anunta o crestere de 1-2%, cu exceptia Germaniei care asteapta un plus de 10%.
Reprezentantul CECE a precizat ca „pe multe piete europene, procentajul companiilor care estimeaza vanzari la acelasi nivel cu anul anterior, sau chiar mai mari, este foarte ridicat (62% in Italia, 76% in Spania si, chiar si in Marea Britanie, procentul este stabil, de 54%), ceea ce inseamna ca, pentru prima data in ultimii doi ani, exista o majoritate de opinii pozitive”.
Asociatia subliniaza, de asemenea, faptul ca numai guvernul italian a lansat sprijin pentru sectorul de constructii, anuntand inceperea discutiilor cu Comisia Europeana in vederea obtinerii unei flexibilitati mai mari in aplicarea noilor directive privind emisiile, cerand sa se tina seama de ceea ce este evident pentru toata lumea: cota de 20% din masinile neconforme Tier 4A, pe care companiile o pot vinde pe piata pentru a lichida stocurile, a fost stabilita inainte de criza, atunci cand volumele erau duble fata de astazi. Deci, fie valabilitatea acesteia ar trebui prelungita, fie procentajul ar trebui crescut.

Stage IIIB se va introduce gradat
Introducerea de noi legi la inceputul lui 2011, pentru emisiile provenite de la motoarele diesel ale vehiculelor off-road, a dus la lansarea, la Samoter, a unui numar mare de masini de constructii. Noua norma Stage IIIB, privitoare la emisiile motoarelor, va intra treptat in vigoare pe teritoriul UE, in functie de puterea motorului. Legile din acest an sunt aplicabile pentru cele de la 130 la 560 kW, care acopera o gama larga de echipamente grele utilizate in lucrari de terasamente si constructii civile.
Desi aceste masini vor fi mai scumpe decat predecesoarele lor, datorita tehnologiei si componentelor aditionale, ar trebui sa fie cu 5-15% mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.
Alaturi de vehiculele care corespund noilor norme, au fost expuse si vehiculele hibride.
Cele mai multe modele prezentate la Samoter sunt prototipuri, dar au existat si producatori care au propus versiuni complete de productie, in special in sectorul excavatoarelor, unde astfel de masini consuma cu 25% mai putin decat cele traditionale diesel.
Desi pretul hibrizilor este mai mare, costurile de operare sunt mai scazute, datorita consumului redus de combustibil.
Iar tendinta continua de scumpire a combustibilului va duce la un interes mai mare pentru hibrizi, care le ofera proprietarilor posibilitatea de a economisi bani.

Motoarele Cummins ofera „Clear Advantage”
Cummins a prezentat la Samoter cea mai noua generatie de motoare Stage IIIB/Tier 4 Interim. Expuse in premiera in Italia, aceste produse cu capacitati cuprinse intre 3,3 si 15 l acopera un spectru larg de puteri, de la 56 la 447 kW (75-600 CP).
Motoarele Cummins Stage IIIB/Tier 4 Interim ofera un „Avantaj Clar” operatorilor: pe langa nivelurile reduse de emisii, vin si cu un consum mai bun de combustibil, dar si cu un raspuns mai bun al motorului decat cel al predecesorului, Stage IIIB/Tier 3.
Cummins a propus la Samoter 2011 si motorul Stage IIIB/Tier 4 Interim QSB 3,3, care vine cu o crestere a puterii la un nou record, de 90 KW (120 CP). Curba de putere imbunatatita se va adauga performantelor premium asociate motorului de 3,3 l cu 4 cilindri, permitand astfel o productivitate crescuta a echipamentului compact.
Obtinerea unei puteri mai mari a fost posibila datorita unei combustii mai eficiente, realizate de post-tratarea simpla a catalizatorului compact Cummins, dezvoltat special pentru a corespunde standardului Stage III/Tier4 Interim, care va intra in vigoare la 1 ianuarie 2012 pentru gama de puteri cuprinse intre 56 si 129 kW (75-173 CP).

In ciuda crizei, companiile investesc in tehnologie
In sectorul sigurantei, aproape toate companiile au expus produse proiectate pentru a reduce posibilitatea unor accidente.
Komatsu a prezentat o cabina ranforsata pentru toate excavatoarele pe senile, in vreme ce Imer Group a propus dispozitivul Keylife, care creste siguranta betonierelor in timpul etapei de curatare a tamburului.
In sectorul infrastructurii rutiere, Dynapac a ales Samoter pentru lansarea pe piata a noii game de finisoare montate pe roti, cu latimi de operare intre 2 si 9 m.
Ca noutate, Renault a prezentat camionul hibrid Premium Lander Optitruck, de 460 CP, cu posibilitatea de a activa hidrostatic axa frontala.
Astra (Fiat Industrial Group) a expus in premiera noua autobasculanta gigant, Rd40, cu cabina modernizata si tehnologii innoite la bord. Iar Volvo a prezentat in premiera modelul FMX, in mai multe versiuni.
Multe inovatii apartin categoriei excavatoarelor si incarcatoarelor: New Holland a expus in premiera o gama intreaga de produse noi, cu un raspuns special la noile regulamente pentru emisii, in vreme ce Caterpillar - printre altele - si-a prezentat noul excavator cu actionare hidraulica, 374 DL.
In sectorul producerii betonului, doua inovatii au atras atentia: debutul producatorului gigant Sany, care a prezentat un malaxor de beton proiectat special pentru piata italiana, GJB12 SY5400, alaturi de pompa ZL33 de la Zoomlion, montata pe un sasiu MAN.

Noile modele de echipamente New Holland, mai fiabile
New Holland Construction a prezentat la Samoter solutii „ecologice”, prin lansarea noii game de incarcatoare pe pneuri si excavatoare pe senile echipate cu noua tehnologie Tier IV Interim, care ofera un nivel crescut al productivitatii, dar si o economie substantiala de combustibil. New Holland a introdus si o serie de noi caracteristici pentru buldoexcavatoarele sale, prezentandu-si oferta de produse pentru cariere, constructii de drumuri sau de cladiri, instalatii si canalizari.
Noul excavator pe senile E305C si cele doua modele de incarcatoare pe pneuri, W170C si W190C, expuse la stand, sunt echipate cu noua tehnologie SCR New Holland. Modelul E305C este dotat cu un nou sistem hidraulic care asigura o utilizare 100% a pompei, indiferent de aplicatie, si care, impreuna cu noile motoare si tehnologia SCR, determina o crestere a productivitatii cu 10% si o reducere a consumului cu 10%, comparativ cu modelul echivalent din seria B. Noua cabina vine cu caracteristici exceptionale in materie de confort si siguranta: niveluri reduse de zgomot si vibratii, dispozitive de directionare cu joystick, vizibilitate 360o si echiparea cu camere pentru o mai buna vizibilitate in spate.
Noile incarcatoare pe pneuri W170C si W190C sunt echipate cu motoare cu sistem de presiune inalta common-rail care ofera cele mai crescute niveluri de putere si de cupluri din aceasta clasa. Operatorul poate selecta unul sau mai multe moduri de putere prestabilite in functie de aplicatie, maximizand eficienta motorului si productivitatea. In plus, sunt echipate cu sistem de transmisie cu cinci viteze care poate fi blocat. Sistemul SCR faciliteaza o economie de combustibil intre 9 si 17%, comparativ cu modelele din seria B. Noul sistem hidraulic confera un nivel inalt al productivitatii si cicluri de lucru rapide, iar cabina spatioasa ofera un acces facil si vizibilitate 360o.
Buldoexcavatoarele B115B si B11BTC beneficiaza de o serie de caracteristici noi care scad consumul, crescand confortul operatorului, productivitatea si fiabilitatea utilajelor. Sistemul de autonivelare cu care este dotata cupa modelului B110B ajuta la imbunatatirea productivitatii, ca si anvelopele frontale de 20”, care asigura aderenta la sol si stabilitate. New Holland si-a extins oferta de incarcatoare frontale prin introducerea unui model nou, W230C, la categoria de 20 t. Acest model ofera o putere neta mai mare, o greutate de incarcare/descarcare mai mare si o forta de rupere mai buna a cupei, pentru a corespunde nevoilor crescute de incarcare a camioanelor.

Case anunta un program de doi ani de innoire a produselor
Case Construction Equipment a folosit Samoter pentru lansarea unui program ambitios de reinnoire a produselor si realizarea de echipamente inovative, desfasurat pe doi ani. Astfel, standul companiei a fost atractia principala a vizitatorilor din ziua deschiderii, prin expunerea unei serii noi de excavatoare pe senile, incarcatoare frontale, buldoexcavatoare, toate cu accent pe tehnologia motoarelor ce corespund normelor Tier 4 Interim, oferite de partenerul Case, FPT Industrial.
Primele doua modele din noile serii C de excavatoare pe senile sunt exemple in care functioneaza aceasta noua tehnologie. Modelele CX250C de 24,7 t si CX370C de 36,7 t sunt actionate de motoare Tier 4, cu injectare multipla a combustibilului, turbosuflanta cu geometrie variabila, dubla recirculare a gazului evacuat (CEGR) si un pulverizator de particule diesel.
Desi ofera aceleasi valori nominale de putere ca si modelele anterioare, ambele masini au un consum de combustibil mai bun cu 10%. Modelele seriilor C sunt echipate cu cinci sisteme de economisire a energiei, intre care cel de reducere automata a puterii motorului in timpul operatiunii de coborare sau de pivotare a bratului, revenire la relanti atunci cand manetele nu sunt utilizate, reducere a fluxului la inceputul operatiunilor de balansare, oprirea automata a motorului dupa un timp de inactivitate pre-setat si ajustare a presiunii hidraulice la operatiunile de sapat.
Masinile sunt dotate cu cabina modernizata, echipata cu ecrane color de afisaj, multifunctionale. In plus, aceasta permite si un acces mai usor, ca si o reducere a zgomotului intern, de 2 dB(A). Controlul automat al climei asigura confortul operatorului pe parcursul intregii zile de lucru. Modelele din seria C sunt echipate cu un ciocan nou si un sistem hidraulic auxiliar, de mare debit, avand un design revizuit al atasamentelor, pentru o operare mai rapida si o performanta imbunatatita de ridicare.

Echipamentele Case ofera consum redus si productivitate crescuta
Incarcatorul pe pneuri 821 F, echipat cu un motor de 6,7 l Tier 4 Interim, a fost atractia centrala a standului Case. Cu un sistem de control in patru moduri al puterii, operatorul poate alege acum puterea perfecta de iesire, potrivita fiecarei sarcini, oferind o reducere a consumului de combustibil cu pana la 10% si o productivitate crescuta. O transmisie automata optionala, cu cinci viteze, contribuie la reducerea substantiala a consumului de  combustibil.
Masinile din seria F au sisteme hidraulice mai puternice si mai rapide, pentru a putea oferi performante superioare. Astfel, clientii pot alege intre o parghie servo single si un sistem de control hidraulic pe doua niveluri, pentru operatiuni de productie ridicate. Noua transmisie automata cu cinci trepte, cu posibilitatea blocarii cuplului motor, asigura o accelerare mai rapida si viteze de croaziera mai mari comparativ cu seria E.
Operatorii pot opta pentru sistemul de directie deja premiat, Case Joystick. Atat 821F, cat si 921 F pot fi echipate cu bratele de incarcare standard Z-Bar sau cu bratele suplimentare XR. La Samoter, vizitatorii au avut oportunitatea de a vedea la lucru in conditii reale un incarcator 921F, lucrand in cariera din apropiere impreuna cu un vehicul Astra, de la Iveco. Modelul 921F, actionat de un motor de 242 CP (180 kW) si care opereaza cu o cupa de 3,6 m3, aduce Case intr-un sector nou al pietei incarcatoarelor.
Echipata cu cel mai puternic motor de pe piata, seria noua T Construction King a gamei de buldoexcavatoare (TLB) utilizeaza cu 10% mai putin combustibil decat modelele anterioare. Masinile au acum o aderenta mai mare datorita anvelopelor late de 20” si o capacitate de incarcare mai mare cu 20%. Pentru transportul pe sosea, inaltimea este redusa cu 30 cm, iar datorita noului design, buldoexcavatorul permite schimbarea rapida a echipamentelor auxiliare, din cabina, cu ajutorul primului cuplaj hidraulic rapid integrat din lume.
Tot la standul Case de la Samoter a fost prezentat si modelul de top al gamei, 695ST, cu roti egale, ce ofera o cabina confortabila, precum si capacitatea de a sapa in diferite situatii, in functie de solicitarile clientilor.

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or