Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

OST Transport castiga din nou

Luna trecuta s-a incheiat a doua editie a concursului de frumusete pentru camioane organizat de Scania Romania. Evenimentul de exceptie a strans la service-ul Scania din Turda aproape 500 de profesionisti din transporturi. Concursul a fost castigat, ca si anul trecut, de Ost Transport, firma aradeana remarcandu-se din nou printr-un camion decorat cu bun gust si cu materiale inovative. Pe locurile doi si trei s-au clasat Francisc Logistic, premiat si el la competitia de anul trecut cu premiul special al publicului, si Volanul de Aur, din Oradea. Pana la deliberarea juriului si anuntul castigatorului, publicul s-a intretinut cu concursuri de forta (tractare de camioane, skandenberg sau de masurare a fortei de lovire a bratului), in timp ce altii, mai pasnici, si-au pictat tatuaje pe brate sau au incercat noul Audi A8. Seara s-a incheiat cu baie de sampanie, lacrimi de bucurie (dar si de tristete), concert cu Mihai Margineanu si foc de artificii.

Pe langa marele premiu constand intr-o excursie in Brazilia la „orasul Scania“ (Sao Marcos) pentru locul I, toti cei care au urcat pe podium au primit premii in valoare totala de 19.200 de euro din partea partenerilor evenimentului: UNTRR, MOL Romania, Bridgestone si Schmitz Cargobull.
 

Ost Transport a suflat primul loc inca o data, dovedind ca titlul de anul trecut nu a fost intamplator. Ioan Nägl, proprietarul firmei OST Transport, a declarat ca initial nu a vrut sa participe, deoarece avea o alta masina planificata – cu tema „Ultimul Samurai“ – dar, pentru ca nu se putea incadra in timp pana la concurs, a inceput lucrul la proiectul „Tigrul“, care a durat „o luna si 15 zile, 16-17 ore pe zi, fara duminici“. Ioan Nägl a explicat alegerea noii teme, „Tigrul“, prin existenta culorii galbene deja din fabrica.
„Ne-a inspirat un reportaj de la televizor si am ales masina asta, deoarece era galbena din fabrica si i-am dat doar o culoare metalizata. Totusi, unele piese sunt vopsite chiar si de 3-4 ori. Exteriorul este pictat si interiorul este 99% imbracat in piele. Avem patru tipuri de piele la interior, cu nuante diferite de galben-maroniu.“
Interiorul camionului este gandit ca o casa a tigrului: tavanul este un cer cu stele, iar peretii sunt decorati cu bucati de piele colorate, care reproduc tufisurile si arbustii din jungla. Pe langa pielea taiata in forma de tufisuri, tulpinile de bambus taiate si montate ca niste garduri aduc un element de originalitate, ca si tapiteria interioara din fasii de piele maronie impletite, care sugereaza adapostul tigrului.
„Ce nu este piele este vopsea. Bordul era complicat de imbracat cu piele, pentru ca sunt multe comenzi“, a mai precizat Nägl.
Echipa care a lucrat la acest camion este aceeasi de anul trecut, nu numai pentru ca „este greu sa gasesti oameni specializati, dar se si stabileste o comunicare“ si oamenii stiu ce sa ceara unii de la altii.
Camionul are doua „titluri“: „The Guardian“ si „Go in style“. „De aceea am ales jante vopsite in negru, in loc de oglinda. Am incercat sa combinam inoxul cu fibra de carbon si pielea pentru a se asorta. Acolo avem un pergament, pe care scrie: «Capat mult curaj vazand cate obstacole stau in calea unui proiect, pentru ca stiu ca acestea sunt, de regula, indicatoarele unui mare succes viitor» (David Bates). Reda un mesaj aproape de adevar, pentru ca am inceput destul de tarziu cu masina si am fost contra-cronometru“, a spus Ioan Nägl.
Fara a pune la socoteala munca asidua a echipei, materialele au costat 25.000-30.000 de euro. „Nu a fost ieftin, dar am schimbat tabla, am renuntat la inox si am mers pe fibra de carbon achizitionata din Germania. Pentru componentele din fibra de carbon am facut doar ramele – pentru optica. Nu am mai avut timpul necesar pentru a muta cablurile de curent pe placa de aluminiu. Presul din spate este cumparat, doar ce este pe el este facut de noi. Motorizarea este aceeasi, are niste cai in plus, datorita unui cip, si are toba de esapament modificata cu doua iesiri. De asemenea, avem un furnizor nou, roman, pentru lampi, in timp ce componentele de crom sunt de la acelasi furnizor.“
Cu un bebelus de cateva luni, Mihaela Nägl a primit cu lacrimi in ochi vestea ca sotul sau a castigat marele premiu. „A muncit foarte mult pentru aceasta masina. Abia daca a trecut pe acasa de o luna si ceva. Si cu copil mic, nu i-a fost usor. Lucreaza cu foarte multa pasiune la aceste proiecte, care sunt si foarte costisitoare. Avem pe acasa numai mostre diferite de piele si materiale… e o nebunie. Ma bucur mult pentru recunoasterea muncii si talentului sau, descoperit de curand.“
Date fiind conditiile pietei de transport, dar si nasterea, anul trecut, a baietelului sau, Ioan Nägl nu a mai lucrat la alte proiecte in ultimul an.                                
 „Camionul cu care am castigat anul trecut a mai fost prezentat la Romanian Music Awards, la conferinta Tranzit din iunie si la Transport-Ar“, a mai spus fericitul castigator.

Francisc s-a jucat de-a cowboy-ii si indienii
Prezent si la editia de anul trecut a concursului, Francisc Logistic s-a prezentat cu doua camioane exceptionale: primul a avut ca tema „indienii“, iar al doilea, „cowboy-ii“. Acesta din urma a castigat locul al doilea, datorita picturii exterioare deosebite, dar si interiorului elegant, cu piele maronie. Si modul de prezentare a camionului, pe un covor alb/negru ca o scena de concurs, a impresionat, proprietarul firmei si partenera sa fiind imbracati cu camasi albe si blugi, cu esarfe in ton cu tema aleasa pentru acest camion: „sheriff“.
Camionul „serifului“ a fost blocat trei luni si jumatate pentru pictura si transformari interioare. „Nu ne-am permis sa lucram in paralel si la celalalt, deoarece era prea mult sa tinem doua camioane pe dreapta atata timp. Tocmai de aceea primul camion prezentat in concurs, cel cu indieni, a fost pregatit de concurs de indata ce a venit din cursa. Este un camion pe care il folosim in mod curent la lucru, pe care il conduce un sofer care este la mine din 1991. Pe cel cu cowboy il conduc doar eu. Acesta este un camion din 2008, suntem la finalul lui 2011 si el arata foarte bine“, a declarat Francisc Szabo, administratorul Francisc Logistic. Client fidel Scania, Francisc detine 14 camioane, toate Scania.
„Nu sunt toate la fel de frumoase. La unele mi-e rusine sa ma uit. Doar cele doua prezente in concurs au fost special aranjate. Unul dintre ele, cel cu indieni, a participat si anul trecut, castigand Premiul Special al publicului. Fata de cum arata anul trecut, am refacut pictura si am lucrat si interiorul. Anul trecut nu era finalizat. Fiecare pictura se face in circa trei saptamani, astfel ca, pentru fiecare camion, pictura dureaza 2-3 luni. In total, toate bull-bar-urile si proiectoarele, precum si lucrarile de amenajare a interiorului si exteriorului au costat 23.800 de euro“, a mai spus Francisc Szabo, care nu s-a sfiit sa declare ca, pentru camionul cu cowboy, merita locul I.
„Daca este apreciata munca manuala din acest camion, nu doar de la exterior, ci si de la interior, primul loc ar trebui sa fie al meu. La interior totul este cusut, nu e nimic pictat sau lipit. Culorile sunt alese pentru a se potrivi cu pictura exterioara. Totul este facut manual, si presul,      si scaunele. Lucrarile au fost facute de un baiat care a participat la tuning pentru autoturisme si, cand a auzit ca vreau sa-mi picteze indieni, a zis ca de mult isi doreste sa picteze asa ceva si ca mi le face gratis. Apoi a zis ca i-ar placea sa picteze si cowboy, ca este mai rustic.“ Si asa s-a nascut tema camionului „cowboy“, dorit castigator de proprietarul sau.

„Zana apelor“ a luat „bronzul“
Castigarea locului al treilea de catre un camion alb pe care era pictata o zana a apelor a fost o surpriza pentru proprietarul firmei oradene „Volanul de Aur“, care a dansat de bucurie mai bine de jumatate de ora in jurul masinii sale. „Mai avem patru camioane si toate sunt Scania. Acesta este din 2007 (Euro 5), are 500 CP si transportam frig si prelata cu el. Pictura a fost facuta in Oradea, iar podoabele cromate sunt aduse din Italia. Nu as putea sa spun cati bani am bagat in acest camion, deoarece investitiile le-am facut in etape“, a afirmat Dan Bejusca, proprietarul companiei. Si la interior, si la exterior s-a mers pe o combinatie alb-albastru. „Este un albastru de Voronet pe care nu il mai face nimeni“, si-a explicat Bejusca preferinta pentru aceasta culoare.

Premii speciale pentru Ost si Rontransmar
Foarte aproape de a urca pe podium s-a aflat si Rontransmar, care s-a prezentat la concurs cu toata compania, dar si cu toata familia proprietarului sau, Vlad Lechintan. Firma bistriteana s-a remarcat printr-o prezenta extrem de eleganta, toti purtand tricouri rosii inscriptionate cu logoul firmei, ca si camionul prezentat in concurs – o Scanie rosie R cu motor de 730 CP. Exteriorul simplu, fara pictura, dar cu bull-bar-urile si proiectoarele remarcabile, dar si necesare in activitatea de zi cu zi a companiei (transporturi speciale de echipamente de constructii, agabaritice, in general) i-au facut sa piarda puncte pretioase in competitia cu celelalte camioane cu picturi tematice.
Camionul Rontransmar a plusat insa la interior, cu un contrast alb-negru care a pus in evidenta bunul-gust atat al paletei coloristice, cat si al materialelor folosite (mai ales capitonajul alb de pe tavan si peretii laterali). Tot interiorul, bordul si instrumentarul de bord au fost vopsite in alb si negru.
Premiul special al publicului a mers tot catre Ost Transport, in timp ce Rontransmar, care a participat in competitie cu primul camion cu motor de 730 CP adus in Romania, a primit un premiu din partea service-ului Scania din Turda, constand intr-un voucher de service.
Un premiu similar a primit si Vlase Spedition, pentru seria limitata Dark Amber cu semiremorca inscriptionata cu versuri eminesciene. Gigi Vlase a cedat cu eleganta premiul in favoarea firmei hunedorene Iulica Trans, care a cumparat de la Scania Romania fostul camion condus de el timp de cativa ani.
In 2013, cand se va organiza o noua editie a concursului de frumusete, cu siguranta ca vor aparea si alte camioane speciale, astfel incat competitia va fi si mai mare. Pana atunci, insa, nu putem decat sa-i felicitam pe castigatori si organizatori.

Articole similare