Vanuri  | 
01.05.2011 / 
Ion Matei

Luna trecuta, divizia de vanuri Mercedes-Benz a organizat la Torino o demonstratie de agilitate a tuturor modelelor sale usoare - Vito/Viano, Sprinter si Vario. Gratie sistemului de control electronic al tractiunii (4ETS), modelele 4x4 permanent se descurca foarte bine in situatii dificile, fara ca soferul sa aiba grija cuplarii diferentialului. Confortul absolut oferit de sistemul 4x4 permanent de la Vito/Viano este completat de calitatile off-road remarcabile ale Vario, cu sistem de blocare mecanica a diferentialului.

 
La mai putin de un an de la lansarea noii generatii Vito/Viano, Mercedes-Benz Vans a scos la rampa si modelele 4x4, odata cu editia aniversara Viano Avantgarde Edition 125, cu un aspect interior si exterior care nu poate trece neobservat.
Demonstratia de forta a inceput cu un drive-test prin Torino si apoi pe autostrada catre granita cu Franta. Viano cu motor de 163 CP a aratat ce poate pe cei aproape 70 km: o acceleratie prompta si stabilitate maxima in curbe, luate chiar cu viteze mult peste cele regulamentare (170 km/h).
Rezervele de forta disponibile in orice moment si schimbarea automata a treptelor la 3.800-4.000 rpm cresc insa consumul.
Pe portiunea de oras am consumat circa 14 l/100 km, scazand pana la 12 l/100 km dupa alti cateva zeci de kilometri de autostrada.

Confort si performanta cu 4x4
Dupa sprintul de pe autostrada, masinile au poposit intr-o balastiera de pe valea raului Susa, unde ne asteptau versiuni Vito furgon, Vito Crew, Viano si mai multe variante de Sprinter (cabina simpla, versiune pentru pasageri, Crew Cab etc.), toate 4x4.
Pe primul circuit de test, reprezentantii Mercedes-Benz au urmarit ca jurnalistii prezenti sa poata simti diferenta de tractiune si manevrabilitate intre 4x2 si 4x4, pe un drum in rampa stropit cu apa la baza si in varful dealului. Pentru a testa stabilitatea masinilor din gama usoara, acestea au putut fi incercate pe o rampa cu inclinatie laterala de 45o. Inginerii Mercedes-Benz au demonstrat si stabilitatea Vito/Viano care tracteaza o remorca, efectuand viraje bruste la 80 km/h.

4ETS - tractiune controlata electronic
Traseul de indemanare off-road de la Salbertrand a cuprins o multime de situatii limita - trecerea peste busteni cu diametrul de 30-40 cm, deplasarea pe suprafata cu pietre, traversarea unui paraias, urmata de urcarea unei rampe abrupte.
Pe acest traseu s-a putut observa comportamentul fiecarui model testat: daca Vito/Viano urcau fara efort, schimbarea treptelor de viteza fiind facuta automat, Sprinter a mers uniform intr-a doua, trecand peste obstacole fara efort si fara sa „agate” vreo bucata de pamant sau piatra pe dedesubt.
Chiar si in situatiile cele mai dificile, soferul nu trebuie decat sa foloseasca judicios acceleratia, restul fiind in grija sistemului electronic sofisticat de control al tractiunii. Tractiunea integrala este perfect integrata in sistemul ESP, oferit standard. De altfel, tractiunea integrala si sistemele de siguranta se completeaza unele pe altele, oferind o rulare precisa si sigura.
Vario a fost de departe cel mai performant pe traseu off-road, „veteranul” gamei usoare avand diferential blocabil mecanic. Cu schimbatorul de viteze in treapta intai, Vario urca si cea mai abrupta rampa fara a fi nevoie sa se actioneze acceleratia. La coborare se comporta la fel, la nevoie fiind posibila folosirea franei de motor, de la o maneta dispusa pe coloana de directie. Sprinter si Vito/ Viano coboara incet intr-a-ntaia, fiind nevoie de „ciupirea” franei din cand in cand.
Mercedes-Benz Vans propune tractiune integrala pe toate modelele de autoutilitare: Viano, Vito, Sprinter si Vario. Diferitele lungimi si variante de acoperis, greutati totale, motoare si transmisii ofera peste 100 de versiuni de baza. Cele patru modele au o tractiune foarte buna, trei dintre ele fiind echipate cu sistemul ETS de control electronic al tractiunii.

Viano 4Matic, eleganta 4x4
Fie ca vorbim de versiunea Ambiente, Trend, Fun sau Marco Polo, tractiunea integrala la Viano este combinata cu un confort maxim de operare gratie sistemului de control al tractiunii. Atat pe traseu off-road, cat si pe zapada, soferul nu are altceva de facut decat sa apese pedala de acceleratie. Motoarele diesel CDI (136 si 163 CP) cu pachetul Blue Efficiency au suficiente rezerve pentru a face oricarei situatii.
Tractiunea integrala permanenta ofera stabilitate maxima in diferite situatii: la plecarea de pe loc, la accelerare, viraj, pe gheata, pe zapada, in conditii de sosea umeda sau drumuri dificile, chiar si atunci cand tracteaza o remorca. Tractiunea permanenta este bazata pe sistemul 4ETS, care si-a demonstrat eficienta pe clasa ML.
Chiar daca sistemul 4x4 nu transforma Viano 4Matic intr-un veritabil vehicul de teren, la nevoie asigura putere de tractiune maxima si siguranta pentru a iesi din situatiile dificile. Pe drumuri obisnuite, puterea de la motor este transmisa catre axele fata/spate intr-un raport de 35/65. Astfel, manevrabilitatea vehiculului nu difera semnificativ de cea a modelului conventional cu tractiune pe spate. In loc sa se utilizeze diferential blocabil mecanic, tractiunea integrala este activata de 4ETS.
Daca una sau mai multe roti pierd tractiunea pe suprafata alunecoasa, 4ETS franeaza automat rotile care se invart prin aplicarea unei serii de impulsuri scurte in timp ce creste cuplul pe rotile cu tractiune in aceeasi masura. Aplicarea automata a franei de catre 4ETS este capabila de simularea efectului obtinut de pana la trei diferentiale blocabile: interaxial si inter-roti, atat fata, cat si spate. Caseta de transfer este cuplata la cutia de viteze principala. Axa fata are un design compact si nu are nevoie de intretinere si lubrifiere suplimentara. Scutul de la axa din fata este proiectat sa ofere aceeasi protectie la lovire ca si in cazul unui veritabil vehicul off-road.
Gratie garzii la sol ridicate (150 mm in fata si 210 mm in spate), unghiul de atac este de 20o (fata de 14o la modelul conventional), iar unghiul de degajare la varianta cu ampatament scurt si consola scurta este de 28o, fata de 22o la varianta 4x2.
In functie de motorizare, puterea de urcare la deal este cu 20% mai mare decat la Viano 4x2. Tractiunea integrala creste greutatea vehiculului cu numai 80 de kg si inaltimea totala cu 70 mm (in functie de model). Astfel, Viano 4Matic are o inaltime totala sub 2 m, ceea permite accesul in parcarile publice. Numai Marco Polo cu acoperis rabatabil depaseste 2 m.
Daca o roata nu are aderenta necesara, soferul este avertizat printr-un semnal vizual aprins in bord.
Atunci cand se folosesc lanturile de zapada sau cand vehiculul se deplaseaza pe pietris se recomanda dezactivarea ASR prin apasarea unui buton, pentru a creste tractiunea. ASR se reactiveaza automat cand vehiculul depaseste viteza de 40 km/h sau la 10 secunde dupa dezactivarea acestei functii. ESP ramane activ chiar daca ASR a fost dezactivat. Cuplul de franare pe toate rotile este aplicat aproape intotdeauna numai pe cel mult trei roti. Daca alunecarea tuturor rotilor depaseste valorile normate, 4ETS reduce cuplul transmis de motor, evitand in acelasi timp supraincalzirea sistemului de franare. Daca temperatura pe o roata creste, 4ETS reduce automat efectul de blocare pana franele se racesc. Soferul este anuntat prin intermediul unei lampi indicatoare asupra acestei actiuni.
Ambele motorizari includ o turbosuflanta cu geometrie variabila. Puterea maxima se obtine la o turatie de 3.800 rpm, iar cuplul maxim de 310, respectiv 360 Nm, se atinge la o turatie redusa, de 1.400/1.600-2.400 rpm. Cuplul mare la turatie mica ofera avantaje in special in conditii off-road, deoarece transmisia are nevoie doar de cateva schimbari ale treptelor, evitand astfel pierderea de putere si implicit de tractiune.
Viano 4Matic combina functionalitatea cu un interior rafinat gratie sistemului de iluminare bine gandit.

Vito Crew sau Shuttle, aceeasi tractiune 4x4
Vito Crew este destinat atat transportului pasagerilor, cat si al bagajelor sau al unor materiale. Potentialii clienti sunt mai ales din constructii, curatenie sau mici antreprenori, care necesita vehicule robuste si versatile. Cabina e aceeasi de la furgon, iar podeaua este acoperita cu lemn de trafic intens in compartimentul pentru pasageri, foarte functional si usor de curatat. Pasagerii din spate au la dispozitie doua banchete cu trei locuri. Spatiul ramas este suficient pentru bagaje, materiale sau scule. Aici se gasesc mai multe puncte de ancorare pe podea, dar si pe cadrul acoperisului. Sistemul 4ETS este complet integrat in ESP-ul adaptiv, care include ABS, ASR, EBV (sistemul de distributie electronica a fortei de franare), BAS (asistenta la franare) si AAS (asistentul la pornire). La acestea se adauga sistemul de asistenta a stabilitatii remorcii, disponibil pentru modelele cu cui de remorcare.
Roata de rezerva a fost preferata kitului de pana, mai ales pe modelele folosite in constructii.
Vito Crew este disponibil cu doua motoare noi de 2,15 l (cu 95 si 136 CP) Euro 5, cu filtru de particule. Consumul de combustibil variaza intre 7,4 si 7,7 l/km, ambele motorizari fiind oferite cu o cutie de viteze manuala cu sase trepte.
Vito Shuttle are pe primul rand o bancheta cu doua locuri si una cu trei pe randul al doilea. Toate scaunele pot fi ajustate din punct de vedere al spatarului individual, iar atunci cand sunt rabatate, spatarele servesc ca masa. Capitonajul peretilor laterali si al acoperisului, precum si podeaua cu mocheta creeaza o atmosfera placuta in compartimentul pasagerilor. Spatiul de bagaje disponibil este suficient de generos, iar optional dispune de aceeasi suspensie ca Viano. Modelul este echipat standard cu sistemul de aer conditionat TEMPMATIC. Motorizarile disponibile sunt de 95, 136 si 163 CP, ultimele doua si cu transmisie automatizata. Cutia automata este standard si cu motorizarile V6 CDI (224 CP) si V6 pe benzina (258 CP). Pentru utilizarea in medii cu relief mai solicitant, Vito Shuttle poate fi echipat si cu tractiune permanenta. Modelul este disponibil in trei versiuni: compact, lung si extralung.

4x4 si pentru versiuni de transport marfa
Desi tehnologia este aceeasi ca la Viano 4Matic, Vito 4x4 ofera mai multa robustete, fiind ideal pentru mici comercianti, tehnicieni sau curieri.
Sprinter 4x4 este echipat cu cateva functii aditionale. Tractiunea integrala atunci cand este necesara poate fi angajata prin apasarea unui buton de pe bord. Sprinter 4x4 este disponibil optional cu o cutie de transfer care reduce turatia cu aproape 40% in timp ce creste cuplul cu acelasi procent, ceea ce permite vehiculului sa atace situatiile off-road cele mai dificile. Sprinter 4x4 este disponibil si cu motorul V6 de 190 CP cu un cuplu de 440 Nm. Disponibil cu doua variante de greutate si numeroase tipuri de caroserii si sasiuri, Sprinter 4x4 ofera posibilitatea configurarii unui vehicul cat mai aproape de nevoile clientului.
Vario uneste elementele din sectorul vanurilor si cel al camioanelor. Sistemul 4x4 este permanent, Vario dispunand si de diferential blocabil mecanic interaxial si inter-roti. Motorul, transmisia si sasiul, montate dupa principiul camioanelor, ofera Vario, atributele unui vehicul legenda cu o istorie de peste o decada. Vario 4x4 este ideal pentru constructii, uz municipal, aplicatii forestiere si altele care necesita robustete si putere de tractiune, fiind disponibil si in versiune de 7,5 t.   

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or