Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Oferta mai larga, adaptata cerintelor pietei

Luna trecuta s-a incheiat caravana Scania in Romania, care, sub motto-ul „Sustinem transportatorii romani“, a ajuns in 11 orase si a prezentat mai multe noutati – printre care camioane Scania cu gaz si vanuri electrice Volkswagen e-Crafter – alaturi de motorul V8, care in 2019 aniverseaza 50 de ani de prezenta pe piata, si de intregul portofoliu de produse si servicii. Invitatii au facut cunostinta cu toate acestea si cu ofertele partenerilor caravanei in acordurile Zavera Band si s-au putut inscrie, ca si la editiile anterioare, la tombole cu premii atractive, culminand cu pachetul exclusivist cu obiecte aniversare Scania V8, in valoare de 1.000 de euro.


Caravana din acest an a reprezentat un succes mult mai mare decat cea din 2018, este de parere Benoit Tanguy, director general Scania Black Sea Unit, in sensul ca transportatorii au venit in numar mai mare – in unele zone chiar dublu – dar si pentru ca s-au facut si vanzari imediate si pentru ca interesul a fost mai mare inclusiv pentru camioanele rulate, integrate si ele in caravana. „De altfel, acesta este un capitol la care am adus imbunatatiri in ultimul timp, ca si la service, unde ne dorim sa crestem in continuare performanta si calitatea comunicarii si sunt optimist ca ne vom atinge obiectivele, pentru ca personalul este implicat si dornic sa faca performanta.“
Scania organizeaza diverse campanii ce au in centru nu doar gamele de camioane, ci intreaga oferta de servicii care le insotesc, de finantare, service sau training pentru condus economic, astfel ca per ansamblu activitatea companiei este intensa, desi vanzarile de autovehicule grele sunt, atat in Romania, cat si in Bulgaria, putin sub nivelul din aceeasi perioada a anului trecut. „Piata e destul de buna din punct de vedere al livrarilor, dar cele mai multe dintre ele au la baza comenzi lansate in 2018. Vanzarile efective din primul semestru al acestui an sunt mai mici decat cele din perioada similara a lui 2018, astfel ca pana la final de an ma astept la o usoara scadere a pietei totale de camioane, mai ales din cauza nesigurantei clientilor, care asteapta sa vada ce forma va avea Pachetul Mobilitate. Din aceasta perspectiva, constat ca transportatorii cu flote mari nu prea sunt ingrijorati, considerand ca se vor adapta noilor reglementari, dar clientii mici nu se gandesc la investitii in parcul auto pentru ca, si dupa ce va intra in vigoare Pachetul, vor astepta o vreme sa vada exact impactul asupra activitatii lor.“
Pe de alta parte, in domeniile unde Pachetul Mobilitate nu are efecte, ca distributia sau colectarea deseurilor, vanzarile merg mai bine, de aceea si Scania se orienteaza mai mult asupra lor, mai ales ca de aici pot veni si comenzi de flote.

Gasirea solutiei sustenabile optime, o munca de echipa
Benoit Tanguy este de parere ca momentele cand piata nu merge prea bine reprezinta o oportunitate de a gasi solutii alternative, „si asta poate fi parte a noii imagini a transportului din Romania. Sunt convins ca Romania nu este o tara saraca, multi oameni de aici sunt pro-activi, cauta noi tehnologii si solutii, si asta sprijina imaginea buna a tarii. De aceea si in cadrul caravanei le-am vorbit clientilor despre solutiile sustenabile pe care le oferim.“
Primii pasi concreti s-au facut cu gazul natural comprimat, Scania livrand catre Blue River un camion CNG folosit pentru distributia Coca Coca.
Deocamdata vehiculul se afla in teste si dupa ce se vor determina consumul, autonomia, reactia soferului s.a., in functie de aceste performante, se va decide achizitionarea mai multor unitati CNG, tipul de finantare si esalonarea livrarilor. „Este un proiect pe care nu-l putem face decat impreuna“, subliniaza directorul general Scania Black Sea Unit, „adica firma de transport, producatorul de camioane, clientul transportatorului si furnizorul francez de gaz, intre care trebuie sa fie un dialog transparent, astfel incat sa se poata gasi solutia cea mai buna. Din punctul meu de vedere, asta e ce avem nevoie sa obtinem pentru viitor. Nu e vorba doar de un singur actor, ci trebuie sa se implice cel putin 3-4 participanti. Acum sapte ani, cand eram in Franta, am inceput exact la fel, clientul era Carrefour si furnizorul de gaz era Gas de France. Si am mai avut un proiect in Columbia, pentru autobuze urbane, in care clientul era autoritatea locala de transport, iar furnizorul gazului era o companie spaniola.“
Pe baza relatiei bune pe care o are cu diverse companii, mai ales de origine franceza, prezente si in Romania – Carrefour, Michelin, Renault, Leroy Merlin, Decathlon si multe altele care vor sa fie printre primele ce testeaza astfel de solutii sustenabile si sa aiba astfel un avantaj economic sau de imagine in fata concurentilor, Benoit Tanguy spera ca Scania sa participe la cat mai multe astfel de teste. „Deci avem planuri mari in ceea ce priveste vehiculele cu combustibili alternativi, si nu numai pentru transport pe distante lungi.“

Articole similare