Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Importurile si exporturile au intrat pe un trend descendent

In perioada 21 iulie-19 august 2019, atat exporturile, cat si importurile inregistrate de barometrul TimoCom s-au contractat comparativ cu luna anterioara, chiar daca nu semnificativ.
Cele mai mari cresteri ale expedierilor, in relatiile legate de Romania, s-au inregistrat in Cehia, unde s-a ajuns la un raport marfa/camion de 20/80, fata de 14/86, cu o luna in urma, si in Belgia si Germania, unde s-a ajuns de la 8/92 si 23/77 luna trecuta 12/88, respectiv 26/74.
De cealalta parte, cele mai importante scaderi s-au observat pe Polonia, unde s-a ajuns la un raport marfa/camion de 24/76, fata de 32/68 cu o luna in urma, dar si pe Franta, unde s-a ajuns de la 36/64 luna trecuta la 29/71.

In ceea ce priveste intrarile inregistrate pe bursa TimoCom, singura crestere a fost raportata pe Polonia, unde s-a ajuns la 46/54, de la 38/62. In acest timp, cele mai importante scaderi ale volumului de import s-au inregistrat pe Austria, de la 16/84 cu o luna in urma la 9/91, si Ungaria (de la 19/81 luna trecuta la 13/87).
Potrivit INS, in prima jumatate a anului, exporturile FOB au insumat 34.894,3 milioane de euro (+2,7%), iar importurile CIF au insumat 42.586,5 milioane de euro (+5,7%). Deficitul balantei comerciale (FOB/CIF) in primele sase luni a fost de 7.692,2 milioane de euro, mai mare cu 1.376,8 milioane de euro decat cel inregistrat in perioada similara a lui 2018.
In iunie 2019, exporturile FOB au insumat 5.559,6 milioane de euro, iar importurile CIF 6.690,5 milioane de euro, rezultand un deficit de 1.130,9 milioane de euro. Fata de iunie 2018, exporturile din iunie 2019 au scazut cu 5,5%, iar importurile cu 6,9%.
In primul semestru, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor au fost detinute de masinile si echipamentele de transport (48,2% la export si 37,3% la import) si de alte produse manufacturate (32,2% la export si 30,2% la import). Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri in perioada amintita a fost de 26.916,9 milioane de euro la expedieri (77,1% din total exporturi) si de 31.941,6 milioane de euro la introduceri (75% din total importuri). Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri in primele sase luni a fost de 7.977,4 milioane de euro la exporturi (22,9% din total exporturi) si de 10.644,9 milioane de euro la importuri (25% din total importuri).

Articole similare