Luna trecuta am avut ocazia de a vorbi cu un transportator care se plangea de costul mare al finantarilor pe care le pot contracta romanii si care, la tarifele actuale de transport, in continua scadere, incep sa fie tot mai greu acoperite. Un camion luat in leasing financiar pe cinci ani este platit aproape de doua ori de catre transportator, ca urmare a comisioanelor si dobanzilor bancare, ceea ce ii creeaza un handicap fata de un competitor din vestul Europei, care are deja resurse sa-si cumpere, poate, camioane cu banii jos, sau sa-si ia finantare cu o dobanda la jumatate fata de Romania.
Sistemele de finantare de tip "rental" - inchirierile pe termen lung sau leasingul operational - sunt, practic, si mai costisitoare si mai greu de suportat de o firma micuta, care nu are un rulaj de peste 200.000-250.000 km/camion/an.
Am vazut, de altfel, ca si cele mai profitabile firme de transport (si cele care isi pot permite sa fie mai flexibile in privinta tarifelor) sunt tot acelea care pot sa-si cumpere cu banii jos camioanele sau care cumpara flote numeroase pentru a beneficia de un pret mai mic.
De altfel, si firmele mijlocii au inceput sa prefere tot mai mult achizitiile cash, atat de vehicule noi, cat mai ales de vehicule rulate. Motorina a ajuns la un nivel foarte ridicat, finantarile sunt scumpe si greu de obtinut, astfel ca toate sperantele reducerii costurilor merg inspre angajarea de soferi ieftini. Cat or mai fi.
Criza finantarii este greu de suportat de carausii din tarile mai putin "sigure" din punct de vedere al riscului afacerii, pentru ca nicio piata aflata la inceput de drum nu se poate dezvolta fara finantare. Daca ar fi suficient de solide, evident ca toate ar prefera sa-si ia cu banii jos camioanele decat sa plateasca dobanzi si alte comisioane usturatoare. Dar daca nu au bani, ce pot alege, sa nu mai faca afaceri sau sa astepte cinci ani pana sa stranga bani de UN camion?
Imi amintesc cand am vizitat Brazilia, in urma cu 5-6 ani, ca transportatorii brazilieni isi cumparau camioane prin intermediul unui sistem de tipul "CAR"-ului sau al "jocurilor", practicate la noi pe vremea regimului comunist.
Cei trecuti de 40 de ani isi aduc probabil aminte de cel mai popular mod de imprumut de dinainte de �90 - CAR-ul (Casa de Ajutor Reciproc) - prin care parintii nostri isi cumparau casa, mobila, masina sau vreun alt bun de folosinta indelungata. Daca sistemul functiona institutionalizat, salariatiilor oprindu-li-se automat la salariu "rata" de plata la imprumutul contractat, oamenii au mai gasit un mod de a se imprumuta reciproc, prin intermediul faimoaselor "jocuri", prin care lunar fiecare punea o anumita suma, iar banii erau luati, pe rand, de cate un membru al "jocului", pentru a-si putea cumpara ceva mai de pret.
Sigur, si la vremea aceea se punea problema onestitatii "jucatorului", chiar daca locurile de munca erau mult mai stabile decat acum, astfel ca nu puteai lua banii decat dupa ce cotizai in aceeasi masura cu suma "premiata".
Dar aceste sisteme, inclusiv in Brazilia, se foloseau in sisteme economice in care controlul statului este foarte important. Pare hilar acum sa facem, eventual prin intermediul asociatiilor profesionale, comunitati de transportatori care sa se ajute financiar reciproc, dezvoltandu-se astfel pas cu pas, evitand dobanzile si comisioanele bancilor. Sau nu?