Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Iveco mizeaza pe gaz

Dupa un 2016 foarte bun si un 2017 destul de ciudat, cu dinamici total diferite, prima parte a lui 2018 pare sa fie de bun augur pentru Iveco Romania, care inregistreaza o crestere de 25% pe gama Daily, peste cea a pietei, dupa cum a explicat Iulian Costea, General Manager Iveco Truck Services (ITS), cu ocazia celei de-a patra editii a caravanei „Iveco Strong by Nature“, organizate cu scopul de a promova vehiculele pe gaz natural comprimat. De altfel, tinta de vanzari de 40 de unitati CNG ar putea fi depasita, surpriza venind din partea gamei grele, unde se asteapta perfectarea unor contracte in urmatoarea perioada. In ceea ce priveste segmentul after-sales, ITS estimeaza o crestere de 12%, atat la piese, cat si pe partea de service, la finalul anului, crestere care ar putea fi depasita gratie deschiderii, din toamna, a noului centru din Brasov, dar si maximizarii capacitatii de lucru in centrul din Vintu de Jos, judetul Alba, deschis in vara anului trecut. Nu in ultimul rand, Iveco pregateste noi surprize pentru 2019: noua cabina Stralis, alaturi de un nou Daily, imbunatatit.
 

Iveco Romania si-a propus sa atinga o cota de piata de peste 20% pe toate segmentele de vehicule comerciale pana in 2020, iar pentru acest lucru si-a imbunatatit forta de vanzari incepand de anul trecut, motiv pentru care rezultatele au inceput sa se vada, cu precadere in aceasta prima parte a lui 2018. „Daca in gama medie pot spune ca piata nu a relevat niciodata surprize prea mari, iar noi suntem acolo, partea de vehicule grele este intr-o mica scadere. Aici, Iveco isi mentine cota de anul trecut, una care s-a aflat in scadere, din pacate. Rezultatele sunt imbunatatite insa de gama de vehicule usoare, unde, ca si anul trecut, Iveco a inregistrat rezultate foarte bune si a crescut peste media competitorilor, cu 25%, fata de 15-16% cat este cresterea pe piata. Cu siguranta Daily va continua sa performeze, iar la final de an cel mai probabil vom contabiliza o crestere de circa 15%“, a punctat Iulian Costea.

Articole similare