Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Protectie pentru lucratorii care efectueaza mentenanta autostrazilor

In conditiile in care circa 44% din accidentele de pe autostrazile germane implica vehicule aflate pe prima banda sau pe cea de urgenta, incidente de tip coliziuni cu partea din spate a vehiculelor de siguranta, care protejeaza atelierele mobile de reparatii ale drumurilor, sunt intalnite regulat, chiar daca vehiculele portocalii sunt vizibile si exista panouri de avertizare si de inchidere a benzii. Pe baza acestei constatari, MAN Truck&Bus si o serie de parteneri din cercetare si administratie publica, dar si din zona tehnica, au dezvoltat o solutie mobila care sa elimine riscul, in cadrul proiectului de cercetare „aFAS“. Denumit „Backup“, proiectul presupune realizarea unui prototip de vehicul de siguranta fara sofer, capabil sa urmareasca in mod automat si sa asigure „spatele“ vehiculului care se ocupa de reparatiile si intretinerea autostrazilor (taierea ierbii, tufisurilor si copacilor, colectarea gunoiului de pe marginea soselelor si curatirea semnelor, a reflectoarelor si a scurgerilor), protejand astfel si personalul de la fata locului.
 

Prototipul este un MAN TGM 18.340, echipat cu camere si sisteme radar, pentru a oferi vizibilitate de jur imprejur, precum si cu diverse sisteme de asistenta. Sistemele de directie si de franare, senzorii si software-ul de control indeplinesc cele mai stricte criterii de siguranta. „Operatiunile zilnice de mentenanta desfasurate pe autostrazi, precum taierea ierbii, tufisurilor si copacilor si colectarea gunoiului de pe marginea soselelor, au in comun faptul ca se fac pe sectiuni definite ale autostrazilor si ca se lucreaza la o viteza mica, de 2-10 km/h, in conditiile in care pe alaturi trec vehicule de 40 t cu 80-85 km/h. Si, pentru ca studiile arata ca, spre deosebire de banda din stanga, unde rareori se intampla accidente, pe banda de urgenta sunt foarte multe si cu raniri grave sau decese, am decis ca trebuie sa luam masuri concrete“ a declarat seful proiectului, Walter Schwertberger. Acesta a amintit ca in Germania sunt cel putin 300 de accidente/an in care sunt implicati lucratorii mobili de la drumuri, iar in Bavaria circa 50 de remorci de siguranta sunt distruse in fiecare an. „Oamenii care sunt nevoiti sa stea in acest vehicul de siguranta sunt supusi unui risc imens, de 13 ori mai mare decat in alte profesii comparabile. In plus, nici nu sunt platiti prea mult pentru acest risc.“

Articole similare