Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Noul V6 face diferenta: Robust, puternic, de incredere

Mercedes-Benz Clasa X este combinatia optima dintre putere, performanta si siguranta, fiind configurat pentru orice tip de drum, inclusiv off-road, cu o capacitate de incarcare putin peste o tona. Standardul de confort este cel binecunoscut Mercedes-Benz, cu un plus la capitolul manevrabilitate, in ciuda greutatii si aspectului mai masiv. Dupa un drum de cateva sute de kilometri de la Bucuresti pana la Cluj-Napoca si inapoi cu modelul X 250 d 4 MATIC, cel mai puternic motor disponibil pana in decembrie in gama X-Class, am iesit la o „plimbare” pana la Ploiesti, pe un traseu de 200 km, cu noul model echipat cu motor V6 de 3 l. Confortul la drum, oferit de combinatia dintre motorul capabil sa dezvolte aproape 260 CP si cutia automata 7G-Tronic Plus, ii ofera noului pick-up Mercedes-Benz ceea ce avea nevoie pentru a se diferentia de Nissan Navara si Renault Alaskan, produoi pe aceeasi platforma.
 

Imediat dupa lansarea din 2017, Mercedes-Benz Clasa X a convins prin echiparile elegante disponibile, insa putini clienti au fost dispusi sa plateasca diferenta de pret fata de Navara si Alaskan doar pentru cateva „fineturi”, cata vreme motorul, transmisia si sistemul de tractiune erau aceleasi. Finalul de an a adus insa lansarea mult asteptata: noul X 350d 4MATIC, cu motor V6 turbodiesel de 258 CP, cutie automata cu sapte trepte si transmisie integrala permanenta dezvoltate la Stuttgart, aduce puterea si confortul pe care „aventurierii” 4×4 le cauta in zilele noastre la asemenea modele.
Noul lant cinematic este pus in valoare si de designul usor improspatat. Am avut posibilitatea de a testa un model imediat dupa lansarea europeana si pe drumurile din Romania, echiparea Power, cu care a venit modelul de test, oferind jante din aliaj de 18”, guri de ventilatie in argintiu cromat, panou de bord imbracat in piele, volan cu insertii din piele si scaune ARTICO imbracate in piele cusuta manual, pe care le poti regla electric, alaturi de un sistem infotainment Audio 20 CD, cu touchpad multifunctional.
Dezvoltat mai ales pentru europeni – nu multi utilizatori traditionali de pick-up-uri din America de Sud si Asia fiind dispuoi sa plateasca 50.000 de euro + TVA (pretul de lista al modelului testat in Romania) – noul X-Class 350d rasplateste iubitorii de motoare diesel cu cilindri dispusi in V cu acceleratia prompta, care te ajuta mai ales in Romania, unde ai nevoie de putere suplimentara pentru depasiri pe drumurile in mare parte cu o singura banda de mers pe sens. Asta ca sa nu mai vorbim de situatiile in care masina se si incarca bine si atinge greutatea totala de 2.200 kg.

Caracteristici de condus superioare multumita sistemului Dynamic Select
Revenind la modelul testat, propulsorul este cuplat la cutia automata 7G Tronic Plus, ale carei rapoarte functioneaza cursiv, fara intrerupere a puterii de tractiune, cel putin in modurile de rulare Eco si Confort, pe care, de asemenea, le-am testat cu ajutorul sistemului Dynamic Select. De fapt, acest nou sistem, localizat la baza consolei centrale, permite rularea in cinci moduri (Confort – activat automat la pornirea motorului – Eco, Sport, Manual si Offroad), in functie de preferintele soferului. Daca in modul Eco treptele de viteza sunt schimbate cu precadere la viteze mici, garantand astfel un consum mai scazut, alaturi de modul Confort, ce genereaza, de asemenea, o accelerare fluenta, fara intreruperi bruste la schimbarea treptelor, modul Sport reactioneaza mult mai rapid atunci cand pedala de acceleratie este calcata, iar transmisia automata utilizeaza toata paleta de turatii pentru schimbarea treptelor, care se face la turatii mai mari.

Cuplul maxim la 3.200 rpm
Gratie propulsorului diesel cu injectie directa common rail si transmisiei cu oapte rapoarte, cuplul maxim de 550 Nm este disponibil pe o plaja larga de rotatii, intre 1.400 si 3.200 rpm. In functie de aceste moduri de rulare diferite, noi l-am simtit la 2.800 rpm in cazul Confort si 3.200 rpm in modul Sport. Cuplul este distribuit in raport fix – 40/60 in favoarea puntii spate, iar acest lucru l-am resimtit in special pe drumurile acoperite de zapada si polei, drumuri pe care am regasit extrem de utila tractiunea integrala permanenta 4MATIC, in special la viteze de rulare de peste 80 km/h. Pe teren accidentat, soferul poate comuta in 4H sau 4L cu reductor al carui raport de demultiplicare este de 1:2,9. Trecerea in 4L se face doar de pe loc, cu schimbatorul in pozitia N.

Consum bun pentru un motor atat de puternic
Pe langa un nivel de zgomot scazut in interior, chiar la viteze mari, nivelul de confort de la interior este specific Mercedes-Benz: scaune incalzite, cu suport lombar electronic, pozitie la volan foarte buna, sistem de infotainment, echipamente de siguranta performante (Active Brake Assist, Hill Start Assist si Active Lane Keeping Assist). Modelul testat a beneficiat si de sistemul de camere 360O, prin intermediul caruia parcarea in spatii mai inguste poate fi realizata mult mai facil. Nu in ultimul rand, multumita suspensiei spate rigide cu prindere multilink, arcuri elicoidale, amortizoare cu gaz si bara stabilizatoare, confortul la rulare este unul superior, atat pe asfalt, unde in aceasta perioada am intalnit destul de multe gropi, cat si pe macadam, pe campurile din jurul orasului Ploiesti, acolo unde sasiul robust si transmisia propulsorului V6 au facut fata cu brio testelor noastre.
In cadrul testului, cu un consum mediu afioat de 12,6 l/100 km, cu plecare din Bucuresti la ora de varf, rulat pe DN1 pana la Ploieoti si pe drumuri judetele din jurul Ploiestiului, apoi cu intoarcere in Capitala, traseul fiind realizat in proportie de 80% pe sosea, Mercedes-Benz X Clas 350d V6 4MATIC nu a dezamagit, tinand cont de greutate si dimensiuni, dar si de cutia automata si tractiunea integrala permanenta. Pentru Romania, pick-up-ul de lux in cea mai puternica versiune are un pret de lista de 50.639 euro + TVA. Ramane de vazut si ce succes va avea!

Pentru economie, motorizarile vechi sunt preferate
Pentru cei care cumpara pick-up-uri nu atat pentru sosea, cat pentru drumuri de munte, drumuri de tara, cu pante si rampe alunecoase, versiunile disponibile si pana acum, X 220 d (cu o singura turbina) si X 250 d (cu doua turbine), ambele cu tractiune spate sau integrala nepermanenta, raman variante demne de luat in considerare. Motorul Renault de 2,3 l, in variantele de 163, respectiv 190 CP, ramane unul dintre cele mai economice si mai silentioase de pe piata. Acestea sunt cuplate cu o cutie de viteze manuala cu sase trepte, iar optional, pentru motorul de 190 CP, este disponibila si o transmisie robotizata cu oapte trepte.
La inceputul lui noiembrie am testat un Mercedes-Benz X 250 d echipat cu cutia de viteze automata cu sapte trepte G-tronic. In conditii de drum mai greu se poate comuta pe tractiunea integrala 4MATIC, cu diferential blocabil pe axa spate si optiunea „low range“ de schimbare a treptelor de viteza, pentru o turatie mai scazuta a motorului si o viteza mai mica de deplasare (maximum 40-50 km/ora). Utilizarea modului „low“ este recomandata in conditii de panta, noroaie, teren arabil, zapada mare etc.
Pe traseul de 450 km de la Bucuresti la Cluj, consumul mediu inregistrat a fost de 9,7 l/100 km, nu cu mult peste valoarea anuntata de producator (7,9 l/100 km). Asta in conditiile in care masina a fost incarcata la capacitate cu materiale si reviste pentru Gala Tranzit. In trafic urban, la 50 km/ora, turatia motorului se mentine la un nivel optim, de 1.250 rpm, in timp ce pe autostrada, la 120 km/ora, aceasta a crescut la 2.400 rpm.
Intr-adevar, in depaoiri X-Class nu s-a dovedit la fel de sprinten ca un autoturism, dar nu trebuie omis faptul ca este o masina de teren, mai masiva si mai putin aerodinamica, incarcata la momentul testului.

Echipari de autoturism
Pozitia la condus este foarte comoda, soferul avand numeroase optiuni de reglare a scaunului, inainte-inapoi, pe inaltime si la nivelul spatarului. La fel se regleaza si scaunul pasagerului din dreapta, iar toate comenzile sunt electrice.
Locurile din spate sunt insa destul de incomode, deoarece parbrizul este ingust, specific unei masini de teren, astfel ca pasagerii nu pot privi prea bine inainte in timpul mersului.
Configuratia cu ampatament de 3.150 mm, consola fata scurta si consola spate mult mai lunga, face ca X-Class sa aiba o caroserie alungita, ce denota dinamism, ca si geamurile laterale.
Cu un ecartament de 1.632 mm in fata si 1.625 mm in spate, vehiculul are unul dintre cele mai late sasiuri din clasa sa. Acest lucru contribuie la cresterea stabilitatii, astfel ca virajele pot fi luate in siguranta si la viteze mai ridicate. (Latimea totala cu oglinzile nepliate este de nu mai putin de 2.113 mm.)
Manevrarea X-Class in spatii stramte se face cu uourinta, in ciuda formei masive, gratie sistemului de camere video care permit observarea vehiculului 360O plus Parktronic.
Computerul de bord este usor de folosit si poate fi setat pentru a furniza diferite informatii in timpul mersului, despre calatorie, consum instantaneu sau alti parametri ai vehiculului. Sistemul multimedia include displayul central suspendat, cu ecran avand diagonala de 8,4”. Cu o rezolute de 960×540 pixeli si tehnologie IPS de contrast, acesta ofera o imagine de calitate a hartilor de navigatie sau a imaginii luate de camera video.
Sistemul de clima Thermotronic este foarte performant si, in plus, scaunele din fata au incalzire. Pozitia acestora se ajusteaza electric, pentru un plus de confort, la fel ca la celelalte modele Mercedes-Benz. Nu in ultimul rand, geamurile sunt din sticla izolanta, astfel ca vara tin racoare, iar iarna pastreaza caldura la interior.
Pentru circulatia pe drumurile publice, Mercedes-Benz X-Class este echipat cu cruise-control, asistenta la plecarea din rampa si sistem de reglare a vitezei la vale (DownHill Speed Regulation). Dintre sistemele de asistenta mai amintim sistemul de control al stabilitatii remorcii, asistenta la pastrarea benzii de circulatie, sistemul ABA de asistenta activa la franare, ABS si ASR.

Performante optime de incarcare
Sarcina utila a X-Class este de 1 t, reprezentand aproape jumatate din masa proprie a vehiculului (2.200 kg). In plus, daca tracteaza o remorca cu frane, X-Class mai poate transporta alte 3,5 t (doar 750 kg in cazul unei remorci fara frane).
Suprafata de incarcare a platformei este generoasa, avand 2,466 m2. Dimensiunile benei sunt 1.587×1.560×474 mm (Lxlxh), iar cele exterioare ale vehiculului sunt 5.340×1.920×1.819 mm (Lxlxh). De remarcat accesul facil in zona cargo, compartimentul de marfa avand optiuni de deschidere a benei, a lunetei sau a ambelor in acelasi timp. Inaltimea de la sol a benei este de 854 mm, ceea ce face ca vehiculul sa fie usor de incarcat.
X-Class este singurul pick-up de 1 t echipat standard cu iluminare in zona destinata marfii. Actionarea se face de la un buton de pe consola centrala, luminile stingandu-se automat de indata ce motorul este pornit.
Cu noua extindere de motorizare si tractiune integrala nepermanenta, Mercedes-Benz este pregatit sa acopere total segmentul pick-up-urilor, fie ca se adreseaza unui utilizator care foloseste masina zi de zi pentru a transporta greutati mari pe drumuri cu acces dificil, fie ca vizeaza aventurierii ce cauta echipari de lux si performante dinamice superioare intr-o masina capabila sa transporte orice echipamente necesare petrecerii timpului liber, de la o motocicleta, ATV si pana la un yacht!

Articole similare