Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Tribunal profesional in transporturi

Avantajele apelarii la TAT au inceput sa fie tot mai cunoscute si pe piata romaneasca. Cei care apeleaza la TAT vor avea de-a face cu profesionisti in domeniul transporturilor, iar cazurile lor vor fi rezolvate teoretic in maximum sase luni, deoarece practic acestea dureaza mult mai putin. Deciziile luate aici sunt definitive si pot fi puse in executare si in alte state. Potrivit initatorilor, in Spania majoritatea companiilor din domeniu apeleaza la acest mod de solutionare a litigiilor. Iar cele care disputa prejudicii mai mici de 15.000 de euro merg automat la Curtea arbitrala.
 

Nu putine au fost cazurile cand firmele din domeniul transporturilor au ajuns in instanta in fata unui judecator care nu cunoaste acest domeniu complex, astfel ca rezolutia data nu a fost intotdeauna cea corecta. Iar pentru o companie imobilizarea mai mult de trei luni a unor sume de bani in astfel de litigii poate antrena consecinte grave.
In acest context, de aproximativ 10 luni a fost infiintat Tribunalul Arbitral in Transporturi (TAT) de pe langa ARTRI, ca institutie arbitrala autonoma, specializata in solutionarea litigiilor in materie de transporturi si activitati auxiliare acestora.
Luna trecuta, ARTRI si ARILOG au organizat un eveniment special dedicat arbitrajului in transporturi si logistica, in contextul in care cele doua asociatii au semnat de curand un acord de colaborare.

La TAT se apeleaza numai cu acordul partilor
Litigiile arbitrale se solutioneaza in baza prevederilor Codului arbitral in transporturi si activitati anexe, care cuprinde reglementari aplicabile tuturor litigiilor in care acesta are competenta de solutionare. Aici participa unul sau mai multi arbitri care sunt numiti ori de parti, ori de TAT de pe lista facultativa a arbitrilor ce cuprinde profesionisti ai dreptului, cadre universitare si specialisti reputati in domeniile lor de activitate.
Cei care doresc sa apeleze la Tribunal trebuie sa includa o prevedere in contractul de transport sau Conventia CMR. Daca aceasta mentiune nu exista, iar partile au cazut de acord sa apeleze la curtea arbitrala, se poate face o intelegere in acest sens. Iar daca un proces incepe la tribunal, iar ulterior partile decid sa apeleze la acest tribunal, instanta de judecata ia act de incheierea conventiei arbitrale si trimite dosarul spre solutionare instantei arbitrale.
TAT a tiparit mai multe exemplare de CMR, unde la rubrica de Conventii speciale a inclus o clauza ce da competenta Tribunalului arbitral. Deja reprezentantii TAT sunt in discutii avansate cu bursele de transport pentru a include aceasta clauza in format electronic.
De serviciile TAT nu beneficiaza numai cei care activeaza in transportul rutier, ci ele se aplica tuturor modurilor de transport, de exemplu, feroviar si naval, antrepozitelor, comisionarilor in vama, in logistica. TAT poare rezolva inclusiv relatiile de munca dintre angajat si angajator.
„Desi se numeste TAT, nu exclude competenta intr-un alt domeniu comercial care nu are legatura cu transporturile, daca partile sunt de acord sa includa acest lucru in contract. Deci avem competente in tot ce tine de zona traditional comerciala. Singura zona unde nu se poate aplica aceasta cauza este cea penala, sau cea care tine de dreptul familiei, respectiv de mosteniri sau divorturi“, arata Cristian Serban, presedinte al colegiului TAT.

Decizii in maximum sase luni
Deoarece activitatea TAT in Romania este relativ noua, aici nu au apelat inca foarte multe companii. Pana acum sunt patru cazuri rezolvate de TAT, iar unul dintre acestea s-a solutionat chiar in ziua in care a inceput. „Pentru un litigiu simplu, cum ar fi o creanta, termenul de judecata este de circa doua luni din momentul in care se depune cererea de arbitraj pana la hotararea judecatoreasca ce merge la executor. Practic in doua luni si jumatate iti poti recupera banii. Daca este un caz mai complicat, poate dura circa trei luni, sau patru daca sunt implicate parti din alte state. Daca litigiul nu este rezolvat in sase luni, TAT isi pierde competenta“, a spus Cristian Serban.
Teoretic, nu exista nicio limita a valorii litigiului. Insa, deoarece va trebui platita o taxa arbitrala, daca valoarea litigiului este mica, atunci aceste taxe fac neatractiva apelarea la TAT.
Cei care apeleaza la TAT trebuie sa achite doua taxe: una arbitrala, care este taxa pentru organizarea arbitrajului, si onorariul arbitrului. „Cel care stie ca are dreptate plateste taxa arbitrala, castiga si apoi intreaga taxa ii va fi restituita. Pe cand, intr-o instanta obisnuita, chiar daca avocatul a fost platit, de exemplu, cu 1.000 de lei, judecatorul poate spune ca acesta a prestat doar de 500 de lei. Aici se recupereaza toate taxele.“
Potrivit lui Cristian Serban, daca, de exemplu, un litigiu este mai mare de doua milioane de euro, este posibil sa fie necesari doi arbitri, pentru ca este nevoie de o fundamentare mai mare. Dar pentru sume mici este suficient unul. La acest tribunal se poate arbitra inclusiv in lipsa, dar indicat este ca partile sa se prezinte pentru a-si sustine cauza, mai ales ca sunt doar 2-3 termene. Cazurile se judeca la sediul ARTRI din Bucuresti, dar, daca partile cad de acord, se poate merge in alt oras, cu suportarea cheltuielilor de deplasare.
Hotararile luate de TAT sunt definitive si nu pot fi atacate decat pentru cateva motive de forma, printre care se numara intarzierea judecatii dupa sase luni sau greseli de redactare. „Sigur ca se pot contesta deciziile noastre, dar, daca ne-am facut treaba bine, nimeni nu are ce sa ne reproseze.“
Unul din avantajele hotararii arbitrale este recunoasterea internationala, aceasta putand fi pusa in aplicare in aproape orice stat. Iar in multe cazuri exista modalitati de punere mai rapida in executare a unei astfel de hotarari decat in cazul uneia date de un tribunal. Un alt avantaj este posibilitatea companiilor de a se reprezenta singure pentru a-si putea sustine cauza, pe cand la Curtea de Apel acest lucru nu este permis. Totul se face prin intermediul unui avocat sau consilier.

Se creeaza o retea globala
Desi nevoia de a forma un astfel de tribunal a venit de la companiile romanesti, tribunalul a semnat acorduri atat pe plan intern, cu Arilog, cat si international.
ARTRI este o asociatie garanta TIR, iar in aceasta calitate este membra IRU. „Sunt asociatii similare in toate tarile europene, care se confrunta cu probleme de cand sistemul TIR a inceput sa cada, iar acestea sunt potentiali parteneri pentru TAT. Aceasta retea o gandim la nivel global. Ne vom extinde in Turcia, zona Asiei, unde deja se lucreaza cu consultanti, Austria, Germania, Elvetia, Spania. Urmeaza Italia si Polonia.“

Modelul spaniol
Francisco Sánchez-Gamborino, arbitru al TAT (Madrid, Spania) a vorbit despre arbitrajul din Spania din perspectiva experientei personale si a modelului spaniol. Acesta a explicat ca arbitrajul este, de multe ori, mai cunoscut si mai folosit de companii pentru rezolvarea posibilelor conflicte, pentru ca ofera mai multe avantaje fata de un tribunal obisnuit. „Cel mai important avantaj e specializarea arbitrilor, deoarece judecatorii de la tribunal se confrunta cu o arie foarte ampla de probleme. Sunt cazuri in care un judecator se confrunta cu o problema de transport o singura data in toata cariera sa profesionala. Aceasta situatie nu se intampla, insa, cu cei specializati, pentru ca arbitrii sunt experti in transport si nu este nevoie, de exemplu, sa le explici niste expresii tehnice cum ar fi cine trebuie sa plateasca pretul de transport sau ce este dreptul special de tragere sau ce este un document de transport.“
Potrivit lui Sánchez-Gamborino, in procesele de la Curtea de justitie de stat aproape totul este public, oricine poate intra si asculta. La fel de publica este si decizia, asa ca firma in cauza poate fi privita ulterior cu suspiciune de viitorii parteneri. In schimb, deciziile arbitrului sunt trimise doar partilor, fiind private. Pe de alta parte, daca in cazul unui proces clasic partile de obicei rup legaturile, in cazul unui proces arbitral exista obiceiul ca la final partile sa-si dea mana.
Un alt avantaj este cel al costurilor reduse, aici partile putand sa se apere singure. In Spania, in cadrul unei proceduri judiciare, in afara de avocatul care prezinta faptele sau dovezile, intervine in cheltuielile firmei si un procurator care reprezinta firma respec- tiva. Deciziile arbitrale sunt executabile si in alte state, in conformitate cu Conventia privind recunoasterea deciziilor arbitrale straine.

55 de Curti pentru Arbitrajul in Transporturi
In Spania exista arbitraje institutionale in transporturi de 30-40 de ani. Curtea speciala se ocupa de arbitrajul in transporturi atat de marfa, cat si de persoane, national si international, dar si in transportul multimodal, cu conditia ca unul din aceste moduri sa fie rutier. In fiecare regiune din Spania exista cate o astfel de curte. Sunt 50 de institutii in regiunile mari si alte cinci in orasele importante.
Compozitia curtii este mixta si intotdeauna numarul persoanelor este impar, pentru a decide majoritatea. Presedintele curtii arbitrale este numit de Guvernul Regiunii Spaniole, iar in Spania sunt 27 de regiuni, fiecare cu un mic guvern. Membrii sunt reprezentanti ai transportatorilor sau expeditorilor numiti de asociatiile respective.
Arbitrajul este intotdeauna voluntar. Dar, daca valoarea litigiului este egala sau mai mica de 15.000 de euro, atunci partile se supun obligatoriu Camerei de arbitraj, cu exceptia cazurilor in care au stabilit anterior ca nu vor face acest lucru. Daca solicitantul face o cerere la instantele ordinare, judecatorul respinge cazul fara sa studieze problema. Atunci cand suma este mai mare de 15.000 de euro, transmiterea catre camerele de arbitraj nu se face din oficiu si este necesara o punere de acord in scris a partilor. Partile pot alege locul unde se intruneste curtea, dar daca acestea nu spun nimic atunci va fi ori locul de plecare a marfii, ori cel de destinatie sau cel de semnare a contractului. Aici nu se aplica principiul de a judeca la domiciliul paratului.
Cazurile cele mai frecvente la Curtea Arbitrala din Spania sunt cele legate de plangerile calatorilor pentru pierderea bagajelor, in cazul transportului de persoane, sau de neplata contravalorii transportului ori de deteriorare sau pierdere a marfii, in cazul celui de marfuri.
In majoritatea cazurilor, cel care castiga este reclamantul, cu exceptia unor probe reale ale celeilalte parti.

Articole similare