Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad
Ad

Colliers International: Top 10 predictii pentru 2017

Un nou presedinte la Casa Alba, negocierile privind iesirea Marii Britanii din UE si alegeri in Europa, toate acestea creaza premisele unui an 2017 dominat de incertitudine in plan extern. In acelasi timp, increderea in economia romaneasca va face din anul acesta unul dintre cei mai buni in era post-criza pentru piata imobiliara, spune agentia Colliers, care a realizat un Top 10 al predictiilor pentru 2017.
 

Incertitudine pe plan extern, dar pietele din CEE se vor descurca mai bine decat alte tari in curs de dezvoltare
Pietele financiare din regiunea estica si centrala a Europei s-au descurcat destul de bine anul trecut. De fapt, cele mai multe valori structurale indica faptul ca tarile din ECE (Europa Centrala si de Est) sunt mai aproape de economiile dezvoltate comparativ cu cele din alte piete emergente. „Romania a urmat acest trend si este gata sa opuna rezistenta socurilor ce vor veni in 2017. In consecinta, ne asteptam la continuarea investitiilor pe plan local, intarind astfel cererea de spatii de birouri si industriale“, arata Mihai Patrulescu, Head of Strategic Analysis Colliers Interantional, autorul acestui top.

Tranzactiile de investitii vor atinge un maximum post-criza in 2017
Tranzactiile investionale in 2017 deja acopera peste 65% din volumul total al tranzactiilor care au avut loc anul trecut. Pentru ca piata a cunoscut noi investitori in 2016, precum si pentru faptul ca alte companii prospecteaza piata, lichiditatile au crescut. Astfel, bancile care acorda credite vor mentine un interes catre proiecte imobiliare. In plus, surse alternative de finantare, asa cum sunt obligatiunile sau finantarea de tip mezanin au devenit mai convenabile si realizabile.

Cererea cea mai mare de spatii de birouri va veni din partea sectoarelor IT si BPO/SSC, in special in afara Bucurestiului
Sectoarele de externalizare a serviciilor si cele de IT s-au dezvoltat masiv in ultimii cinci ani, iar analistii se asteapta ca ele sa fie cel de-al doilea contributor la cresterea PIB-ului Romaniei si primul in ceea ce priveste cererea de spatii de birouri atat in Bucuresti, cat si in alte orase importante din tara.

Creste concurenta pe piata de cladiri de birouri
Chiriile vor ramane la nivelul actual pentru ca interesul principal va ramane asupra cladirilor noi care ofera conexiuni bune la nivelul mijloacelor de transport in comun, cele care au certificari verzi, dar si cele care ofera un mix de facilitati. Pe de alta parte, investitorii care detin cladiri mai vechi, cu acces slab catre reteaua de metrou, vor trebui sa faca noi investitii sau sa riste sa concureze numai pe pret.

Record pentru dezvoltarile industriale noi
Stocul de spatii industriale va creste cu 500.000 mp in 2017, ceea ce va marca cea mai mare rata a livrarilor de astfel de spatii de dupa perioada de criza. Cererea va veni in principal din sectorul FMCG, E-commerce si depozitarea pentru zona de IT si electronice. Cele mai multe livrari noi vor fi in zona Bucurestiului (80% din total).

2017, un punct de inflexiune pentru infrastructura
180 de km noi de autostrada sunt programati a fi dati in folosinta in 2017, ceea ce va incuraja investitorii sa continue sa isi indrepte atentia catre Est si sa atenueze unele dintre neajunsurile fortei de munca in partea de Vest a Romaniei. Ambii factori ar trebui sa conduca la cresterea cererii de spatii industriale, in special in orase precum Cluj-Napoca, Timisoara, Sibiu sau Deva.

Piata bucuresteana de centre comerciale se va concentra pe cresterea numarului de clienti
Ca urmare a deschiderii centrelor comerciale Parklake si Veranda in 2016, Colliers nu se asteapta la noi dezvoltari pentru perioada 2017-2018. Totusi, mall-urile existente se vor concentra pe consolidarea pozitiei si pe atragerea clientilor. Livrari de cladiri noi vor fi in orase mai mici, cu un focus asupra parcurilor de retail.

Branduri noi vor intra in piata
„Credem ca piata romaneasca are un potential ridicat pentru atragerea de noi branduri. Cresteri ale cheltuielilor de consum cuplate cu livrarea de noi spatii comerciale ofera un impuls puternic pentru piata.“ Marci din Polonia sau Turcia pot performa deosebit de bine, mai arata sursa citata.

Zonele rezidentiale, mai aproape de centrele de afaceri nou dezvoltate
Investitiile substantiale in achizitia de terenuri in 2016 tintesc dezvoltarea de noi centre rezidentiale in Bucuresti, in apropierea cladirilor de birouri in zona de nord a orasului.

Piata funciara, orientata catre sectoarele de retail si rezidential
Piata terenurilor se va indrepta catre nevoile consumatorilor care se afla intr-o continua evolutie. Dezvoltarile rezidentiale in zone noi vor ramane atractive, cat si expansiunea retelelor de supermarketuri, hypermarketuri si magazinelor mici.

Articole similare

Ad