News  | 
01.02.2018 / 
Trafic Media

Nu mai putin de 50% din bugetul de dezvoltare al orasului Cluj-Napoca va fi destinat dezvoltarii transportului public si eficientizarii traficului, conform proiectului de buget pentru acest an. Primarul Emil Boc a declarat ca in 2018 va incepe constructia centurii metropolitane a Clujului si, in acelasi timp, anumite strazi din municipiu vor fi largite, pentru a permite decongestionarea traficului. Vor fi construite parcari subterane si supraterane si vor fi amenajate linii dedicate pentru transportul in comun.
 

Cel mai important, pana in mai a.c. vor fi puse in circulatie si cele 11 autobuze electrice achizitionate la finele anului trecut. In buget mai este prevazuta si realizarea unui studiu de prefezabilitate, care sa arate oportunitatea construirii metroului in Cluj-Napoca. Acest ultim proiect este insa de perspectiva pe termen lung.
Emil Boc a subliniat ca municipiul Cluj-Napoca pierde, in acest an, 28 de milioane de euro din cauza masurilor fiscale adoptate de Guvern in ultimele luni, respectiv din cauza cotelor defalcate din impozitul pe venit, dar si pentru ca o parte din banii pentru scoli sunt acum alocati direct catre unitatile de invatamant. Astfel, bugetul total al orasului va fi in 2018 de 257 de milioane de euro, in timp ce bugetul pe 2017 a fost de 295 de milioane de euro.
Primarul Clujului a mai anuntat ca in acest an taxele si impozitele locale nu vor fi majorate in municipiul Cluj-Napoca, precum si faptul ca se pastreaza sumele alocate pentru sanatate, ONG, sport si culte. Avand in vedere ca municipiul Cluj-Napoca este in 2018 un oras european al sportului, primaria sustine atat activitatile sportive de masa, cat si evenimentele sportive care vor avea loc in oras in acest an. De asemenea, in buget va fi prevazuta o linie dedicata finantarii programului „Cluj 100“, dedicat centenarului Marii Uniri.
Alte proiecte prevazute in buget se refera la reabilitarea unor poduri, construirea a doua noi crese si modernizarea a doua gradinite din fonduri europene, realizarea unor parcuri noi, amenajarea malurilor Somesului sau reabilitarea Turnului Pompierilor.

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or