Revista  | 
01.01.2012 / 
Valentina Lupu

Alinso Group a inaugurat la sfarsitul lui noiembrie primul terminal intermodal de cale ferata independent din regiunea Prahovei, cu o investitie in prima faza de sapte milioane de euro. Allianso Terminal este administrat in parteneriat cu Rail Cargo Austria. Proiectul total va avea 10 hectare, cu o capacitate de depozitare de 5.000 TEU si o lungime totala de 2,2 km de cale ferata. Prima faza a proiectului are 19.500 m2, cu 1.130 m lungimea caii ferate si o capacitate totala de depozitare de 1.028 TEU.

Potrivit lui Ivan Lokere, CEO Alinso Group, patru trenuri vor pleca saptamanal din terminal, fiecare cu cate 35 de vagoane, iar in momentul in care proiectul va fi finalizat, frecventa va creste la 2-3 trenuri pe zi. Trenurile vor circula catre si dinspre vestul Europei si Constanta. In acest terminal vor fi operate toate tipurile de bunuri, inclusiv vrac si refrigerate.  
A doua faza a proiectului a fost demarata la finalul lui 2011, aproape imediat dupa inaugurarea primei etape. „Terminalul nu a fost realizat numai pentru clientii din Ploiesti West Park, ci pentru intreaga regiune, pentru ca aici exista o mare nevoie, insa e adevarat ca in prezent multi potentiali clienti s-au aratat interesati sa vina in parcul nostru datorita acestui terminal“, a declarat Ivan Lokere, care a adaugat ca Alinso se afla in faza finala a negocierilor cu o parte dintre acestia.
„Estimam ca pana la sfarsitul lui 2012, vom inchiria sau vinde mare parte din parcul nostru industrial in care, din cele 250 ha, am dezvoltat deja aproximativ 80 ha. Existenta acestui terminal este in mod clar un mare avantaj in ochii clientilor“, a mai spus reprezentantul Alinso, potrivit caruia sunt analizate mai multe posibile colaborari cu alte terminale din Romania, atat de stat, cat si private.
Cu toate ca s-ar fi putut apela la fonduri europene pentru realizarea acestui proiect, datorita argumentelor de ordin ecologic, prima faza a terminalului Allianso a fost livrata fara un sprijin de acest fel.
„Nevoia pietei pentru un astfel de terminal era urgenta, astfel ca am decis sa nu aplicam pentru fonduri europene, pentru ca asemenea proceduri dureaza destul de mult, dar s-ar putea sa o facem pentru urmatoarele faze“, a spus Ivan Lokere, care a adaugat ca, prin livrarea acestui terminal, Alinso a dorit sa confirme imaginea dobandita de companie pe piata noastra, aceea de dezvoltator cu executii rapide, realizate la standarde  inalte de calitate.
„Am preferat sa utilizam timpul pe care l-am fi pierdut cu documentatia necesara obtinerii de fonduri de la UE pentru a fi mai rapizi decat competitorii nostri si a livra pe piata mai repede decat toti ceilalti serviciile pentru care exista o nevoie si pe care noi le putem furniza”, a mai declarat Lokere.
Investitia totala in acest proiect se va ridica la aproximativ 15 milioane de euro. In afara de costurile mai mici pe care un astfel de terminal le implica, si de reducerea nivelului de emisii de CO2, un alt mare avantaj il reprezinta si regularitatea transporturilor. „Cred ca alaturi de strategia pentru Dunare exista o noua strategie, cea a Ploiestiului, pentru ca acest terminal va deschide o cale pentru stabilirea unor legaturi puternice mai ales cu strainatatea, si in special cu Europa de Vest. De aceea vreau sa subliniez ca sprijinim statul roman in dezvoltarea acestor noi coridoare care vor ajuta economia romaneasca“, a declarat si Philippe Beke, ambasadorul Belgiei in Romania. .....

Comentarii (0)




Au mai ramas 1000 caractere

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!
Cancel or